Avem viaţa condimentată de tot felul de tabu-uri. Despre prea multe lucruri nu se cade să vorbim, sau o facem cu perdea, fără subiect şi predicat, în termeni abstracţi sau în plan strict teoretic, nu vorbim despre ele la persoana a-ntâia. Cum am putea să admitem că ne masturbăm? Vai!

Deşii îmi place să spun că nu sunt genul meu, da, dă bine, sună amuzant, eu recunosc (public): m-am masturbat. Nu o dată. Nu sub egida strigăturilor fecioreşti: „cât am mâna sănătoasă, nu-mi intră femei-n casă”, ci în urma unor situaţii „extreme” de circumstanţă. Eu ţin minte însă o altă vorbă spusă de un prieten mai bătrân: cine nu admite că se masturbează, cu mare probabilitate este un labagiu.

Despre sex se scrie mult, sexul vinde, sexul aduce trafic pe blog, o fac mulţi, sub anonimat, sub o mască, în mod misterios, dar rar asumat. Îmi amintesc de ce nebunie era când a apărut Curvette (care s-a săturat să fie curvă), eu o apreciez pe Thanata pentru francheţa cu care povesteşte lucruri tulburătoare, cum reuşeşte să ambaleze sentimentele şi trăirile profunde în spatele vulgarităţii dezinhibate, o avem pe Asaseya ascunsă după o mască şi subiecte vericale, îmi place cum pune problema de multe ori Ana din Meşterul Manole şi mai sunt bloguri interesante, picante.
Surprinzător – sau nu? – majoritatea autorilor sunt femei – sau bărbaţi care se pretind femei – şi o fac sub voalul anonimatului misterios. Bărbaţii se dovedesc mai sfioşi sau mai ipocriţi. N-are legătură directă, dar nu pot să nu o amintesc, este ca atunci când un bărbat spune despre o femeie că ar fi curvă, de obicei ascunde faptul că şi-a dorit, dar n-a reuşit să i-o tragă. Ha ha ha!

Despre „treburile murdare” nu se vorbeşte… Use your fist and not your mouth…

Masturbarea este un act de auto-satisfacere sexuală. Amuzant găsesc faptul că tema apare mai frenetic pe pagini sfinte gen Orthodox Photos decât la păcătoşii muritori.
Acolo am găsit şi răspunsul la frământările multora: este sau nu dăunătoare masturbarea?

„Masturbarea este anormală şi dăunătoare sănaţatii omului – atât în cazul bărbaţilor, cât şi a femeilor. Există cazuri reale de oameni care au practicat această formă de auto-satisfacere sexuală şi care au avut de suferit din pricina unor boli şi afecţiuni provocate de ea. Lucrul acesta este cea mai mare dovadă că masturbarea nu numai că nu este normală, ci că are şi repercursiuni grave asupra sănătăţii omului, cu cât ea este practicată mai des şi pe o perioadă mai lungă de timp.”

Am citit cuminte tot, dar n-au exemplificat nici cu „cazuri reale de oameni” şi nici n-au precizat bolile şi afecţiunile precis.
Ce am mai reţinut – deh, se pare că nu mă masturbez suficient de des şi pe o perioadă mai lungă – a fost asta: „Masturbarea duce la probleme ale memoriei, ale puterii de concentrare şi ale ‘ascuţimii’ minţii.”
Totuşi mai este ceva genial: „Cum se poate stopa masturbarea? În primul rând trebuie voinţă şi perseverentă.” Perseverenţa e mama masturbării! Asta, dacă lăsăm treaba pe mâna bisericii… ha ha ha!

M-am mutat cu o pagină mai în-colo şi la New Girls m-a izbit direct asta: „Da, poţi să o faci!”
Acum – sincer – sunt derutat. Să mi-o (mai) fac, să nu mi-o… fuck?!
„Data viitoare când cineva îţi va spune că numai rataţii se masturbează adu-ţi aminte de mărturisirea pe care ţi-o facem noi acum: conform majorităţii studiilor şi sondajelor, 98% dintre adulţi s-au masturbat măcar o dată sau continuă să o facă.
Masturbarea nu-ţi face rău din punct de vedere fizic, sexual sau emoţional, ci este chiar un lucru bun pentru oricine.”
Partea cu ratatul am bifat-o de mult, unii ţin morţiş să-mi reamintească, adult sunt, vreau-nu vreau şi de prima oară am trecut de mult. Nu-mi face rău şi chiar este un lucru bun? Sigur nu le-a scăpat nimic scris mărunt ca la contractele cu banca? Ştiam că tot ce este bun este măcar nesănătos şi imoral…

După principiul una caldă, una rece, următorul popas m-a aruncat pe pagina Profetul adventiştilor de ziua a şaptea Ellen G. White. Cuvintele m-au izbit drept în figură: „abuzul de sine”!
„Copiii care practică masturbarea înainte de pubertate sau de perioada de tranziţie spre maturitate, trebuie să sufere pedeapsa pentru că au încălcat legile naturii în această perioadă critică.”
Păi tot în tranziţie mă aflu – şi cu mine încă 22 de milioane de români – şi da, acum îmi este clar: suntem pedepsiţi! Nu ştiam că de la labă ni se trage. Ha ha ha!

Treaba e groasă! „A practicat abuzul de sine până a ajuns o epavă umană. Mi s-a arătat că acest viciu e o urâciune în ochii Domnului. … Rezultatele pe care le are abuzul de sine asupra lor apar sub forma diferitelor boli, cum ar fi cataracta, inflamaţiile generale, durerile de cap, pierderea memoriei şi a vederii, slăbiciuni ale spatelui şi şalelor, afecţiuni ale coloanei vertebrale iar creierul se deteriorează adeseori. Umorile canceroase care rămân latente în sistem în timpul vieţii se inflamează şi îşi încep lucrarea distructivă. Mintea se deteriorează şi îi ia locul nebunia.”

Simt că o iau razna! Mă doare capul, şalele, nu văd bine.

Sper să-mi găsesc salvarea – nu, nu în mâna stângă ci – în SexDex, tre’ să aibă orice şi o explicaţie ştiinţifică!

„Definirea: Masturbarea constă în atingerea, mângâierea sau frecarea uşoară a organelor genitale, indiferent că aparţin fetei sau băiatului şi este un comportament extrem de întâlnit la copii, adolescenţi sau adulţi.”

Bun. Acum dacă stau să mă gândesc, prefer să ating, mângâi sau să frec uşor organul genital al unei fete. Dacă tot e pe alese… În schimb foarte precisă stabilirea segmentului de vârstă: „copii, adolescenţi sau adulţi.” Ha ha ha!

”Un bărbat se va masturba frecându-şi penisul, mângâindu-şi scrotul sau atingând alte părţi ale corpului său. O femeie se va masturba prin mângâierea vulvei, prin frecarea clitorisului, iar uneori prin introducerea degetelor în vagin. Masturbarea este cel mai adesea însoţită de o fantazare intensă (concentrare asupra unor gânduri sexy).”

Cam tehnic şi „io” sunt profund atehnic. Niciodată n-am ştiut dacă femeilor le place sau nu să le bagi degetul în vagin. Cumva mereu mi s-a părut o chestie brutală, o violare a intimităţii. Da, ştiu, să-mi introduc penisul n-am nicio jenă… Ha ha ha! Însă ceva tot am învăţat: fantazare. Eu – ca prostul – îmi puneam un film porno.

Ajungem la partea proastă, căci de partea proastă nu scapi niciodată. Never!

„Consecinţe negative :
Atunci când masturbarea are loc fără a mai exista şi alţi martori, nu există nici un fel de consecinţe fizice negative sau de pericole. Ar putea apărea uneori nişte urmări mentale negative, mai ales atunci când părinţii sau biserica i-au inoculat ideea că masturbarea este un păcat. Totul se rezolva însă când tinerii află că de fapt majoritatea oamenilor practică acest gen de autosatisfacere. Masturbarea te poate pune într-o postură jenantă dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt.”

„Fără a mai exista şi alţi martori”? Woau! Acum, treaba stă aşa: toţi o facem, dar nu recunoaştem nici în ruptul capului, dar să mai avem şi martori! Însă. Mi-am amintit că o dată mi-am rugat prietena să se masturbeze puţin parte a preludiului şi vă zic eu a fost ceva aproape la fel de intens ca atunci când priveşti două femei iubindu-se!
Tare asta cu „dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt”!

Ruşine! Ruşine! Ruşine să ne fie! Ha ha ha!

Ei, dar de asta ce să mai zic?

„Consecinţe pozitive :
Se pare că dintre toate comportamentele sexuale, masturbarea are cea mai lungă listă de beneficii….”

Victorie! Sunt salvat!

„…prea multe pentru a putea intra în detalii aici. Pe scurt, masturbarea este modalitatea cea mai sigură de a face sex, şi este o excelentă supapă pentru tensiunile sexuale, pentru hormonii adolescenţilor şi pentru toate tensiunile în general. Mai este de asemenea şi foarte relaxantă şi îi ajută pe oameni să adoarmă mai repede şi să aibă un somn mult mai bun, mai odihnitor. Va permite unei persoane să devină mai intimă şi mai familiară cu propriul său corp, cu răspunsurile sale sexuale, cu ce părţi ale corpului sunt cele mai sensibile la atingeri şi va da posibilitatea obţinerii primului orgasm într-o atmosferă relaxată şi plăcută. La bărbaţi ea va asigura şi o împrospătare a spermei, făcând-o să fie permanent proaspătă şi aptă de a fertiliza ovulele.”

Acum fug la medicul de familie – e o ea, by the way – să-mi prescrie o reţetă dublă! Scap de griji, mă relaxez, am să dorm mult-mult mai bine, o să fiu mai odihnit şi măcar sperma o să fie proaspătă şi aptă!

„Riscuri specifice:
Ar putea apărea o stare de oboseală şi deprimare dacă este practicată în exces, vinovăţie dacă cineva a fost învăţat numai lucruri negative despre masturbare iar uneori poate apărea jena când persona este surprinsă asupra faptului. ”

Acum, dacă am recunoscut în mod public este ca şi cum aş fi fost prins asupra faptului şi ar trebuii să mă simt… jenat? Tocmai acum când m-am relaxat şi eu, am scăpat de tensiune şi mai că am alunecat într-un dulce somn? Naşpa… Naşpa că nu simt nicio vină.

Am făcut-o (iarăşi) lată. In a manner of speaking: labă pe tavă.

Pe Softpedia găseşti tot ce vrei. Şi ce nu vrei.

„Unii spun ca aceasta este solutia cand nu ai pe cineva langa tine sau can ti se scoala la cineva trebuie neaparat sa vi-o faceti.”
„Am incercat candva, dar nu a functionat (inhibitie corticala).” – Ratat!
„eu nu fac asa ceva.”
„La mine nu e cazul: sunt casatorit.” – Mincinos!
„O sa observi ca nu functioneaza cum trebuie, deoacece te-ai obisnuit cu”ritmul mainii”
„Am amici care o fac inainte de actul sexual, pentru ca sufera de ejaculare FOARTE precoce, caz in care masturbarea este … o solutie, daca nu cumva vrei sa superi fata.” – Cum să superi fata? Doamne fereşte!
„Un intelept chinez spunea: Exista doua categorii de barbati: Unii care se masturbeaza si ceilalti, care nu recunosc.” – Prietenul meu nu era nici înţelept, nici chinez. Asta aşa, să nu avem discuţii!
„Eu cred ca asa ceva fac doar cei disperati.” – Care era procentul? 98%? Aha. Păi ce să-i faci, aşa e rasa noastră, suntem o specie de disperaţi!
„care a incercat ceva gonflabil, ca am unu in clasa care ma tot abureste.” – Băi, nu fiţi mârlani, să nu o poştiţi!

Nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Nici să mergeţi la vot, nici să votaţi cu unul sau cu altul şi… nici să puneţi mâna. La treabă.

Trebuie să mai şi râdem fiindcă altfel o luăm la goană (din reflex era să scriu Geoană)… sau la labă?

O zi bună. (Şi spor la… treabă.)

Sau, să înţeleagă şi Gigi de la colţu’ blogului, „dezbină şi stăpâneşte”.
Asta ne-a dat domn’ Traian în locul zemosului „să trăiţi bine” şi asta ne dă şi acum. Eu aud aceeaşi melodie care sună tot mai fals… Disperare mare: dacă pierde funcţia, s-a scufundat şi partidul, se duc de râpă şi afacerile şi bate la uşă şi DNA-ul. Cine o mai salvează pe Ridzi, Udrea… cine mai muşamalizează debandada pe bani publici al clicii portocalii? Ei! Nu plângeţi, nu plângeţi! “Unde-i flota, nu e flota” (la a 3-a expertiză, produsă sub mandatul domniei sale, cum altfel?) s-a blindat cu dosare, nici el nu ajunge la mititica cum n-a prea ajuns nici un jupân de după ‘89…

Nu-mi place nici politica, nu-mi plac politicienii, nu-mi place nici bâlciul care vreau-nu vreau îmi penetrează şi perturbează şi mie existenţa zi de zi, dar nici nu pot rămâne impasibil când toate acestea mie mi-au futut 40 de ani din viaţă şi tare mă tem că dacă o lăsăm aşa, o să le fută ani buni şi din viaţa copiilor noştri. Tot spun că nu mai scriu despre asta şi tot timpul apare ceva care mă scoate din pepeni, chit că n-am. Pepeni. Portocalii.

Cu toate acestea am fost solicitat să-mi exprim părerea vis a vis de candidaţii rămaşi în cursă pentru fotoliul de la Cotroceni şi ca să nu mă repet, am scris ASTA şi l-am postat AICI.

Drept răspuns, Pappy mi-a spus asta:

„Dupa 20 de ani tot nu v-ati invatat minte. Orice numai comunisti capabili de crima sau educati de comunisti capabili de crima nu.
Daca ai interese personale e altceva. Dar nu o mai dati ca PSD e mai bun ca PD-L. PSD-ul a fost fondat pe crima. Si daca ii sustii esti la fel ca ei.
Mi-e rusine mie de rusinea celor care gandesc asa. Du-te pana la cimitirul eroilor. Te rog. Si daca ai un pic de constiinta cere-ti scuze. In mod public!”

În mod public mai spun odată: sunt foarte dezamăgit că demagogia lui Băsescu prosteşte cu succes în continuare, că în numele poporului oricine poate spune orice, că suntem ba mai egali, ba mai deştepţi unul decât celălalt, nu ştiu cum pula mea toţi sunt anti-comunişti de 20 de ani, chit că unii n-au nici 16 în buletin, toţi au păreri, dar la vot n-au fost nici jumătate – şi asta, vrem-nu vrem este profund democratic! –, în toţi fierbe sângele când e vorba de vorbe pe blog, dar – şi asta am spus-o de mii de ori – dacă e să o punem de o bubuială, nu ştiu dacă ne adunăm 100 în faţa guvernului…
Aşa că: mucles!
După prosteala cu referendumul, Băsescu vrea să dezbine încă o dată tabăra liberală şi dreapta în general. Şi – evident – oameni fără coloană se găsesc, galbenii sau şantajul funcţionează.

Mai spun o dată: să gândim raţional şi nu emoţional. Vrem ca Băsescu să dezbine, să facă bâlci şi la umbra discursului populist să se pună la adăpost cu Ridzi, Udrea, Videanu, Blaga şi toţi ceilalţi, să fure şi să-şi acopere urmele încă 5 ani, vrem haos, vrem să facem pasul de la „democraţia originală” a lui Iliescu la „dictatura originală” a lui Băsescu sau să acordăm o şansă unui guvern susţinut de mai multe partide, partide cu majoritate parlamentară – deci legitimă, votată de acelaşi popor despre care tot aminteşte Băsescu -, unui guvern girat de Antonescu şi liberali.
Antonescu a afirmat înainte de turul întâi că dacă nu intră în turul doi, votează cu oricine, numai cu Băsescu nu. Deci este vertical. Lucru foarte rar în politica noastră şi eu apreciez verticalitatea. Dacă câştiga Antonescu alegerile, matematic şi cinic vorbind, tot această alianţă PSD-PNL se prefigura. Hai să nu fim nici ipocriţi, nici mai sfinţi ca papa!

Mai bine să-mi fie scârbă de mine 5 minute, decât să ne mai dispreţuiască Băsescu 5 ani. În cel mai rău caz, o să fie ca o labă, dar despre asta…. mâine.

Să pui acum problema în termeni dreapta-stânga este aberant. Ţara merge într-o singură direcţie: la fund.

Înainte să-mi daţi în cap, să mă scuipaţi şi toate cele, spun un lucru simplu: cred că ţara trebuie scoasă din groapa în care s-a afundat. Dacă un guvern, o înţelegere între partide – acestea care sunt, le avem, le-am votat – reuşesc să o facă, ar fi cel mai mare lucru realizat în ultimii 20 de ani.

Când economia revine măcar pe linia de plutire, putem relua lupta politică, ne putem certa, bate până la moarte. Dar acum NU ne ajută o astfel de bătălie cu absolut nimic.

De 20 de ani, de când ne chinuim să re-învăţăm democraţia, n-am avut nici o stângă, nici o dreaptă clar conturată, partidele au probleme mari în ceea ce priveşte conţinutul doctrinal şi verticalitatea, ideologia şi discursul se schimbă în funcţie de context, de împrejurări, socialiştii nu o dată au propus măsuri de dreapta, liberalii măsuri de stânga, avem un talmeş-balmeş şi nu vreau să spun – deşii aşa este – că mi-e scârbă de clasa politică, să gândim în termeni politici – şi teoretici – situaţia actuală, este ca şi cum când am vedea un om înecându-se în lac, ne-am apuca să citim o carte despre cum se construiesc bărcile cu vâsle.

Mi-a spus ieri un prieten legat de postarea „Reforma clasei politice”, citez: „Nu-mi prea place cum gândeşti.”
E ok, ideea – cred – este de a avea un dialog, de a aduce argumente, de a vedea lucrurile din cât mai multe perspective.

Problema este când cineva aterizează aleatoriu pe blogul meu şi dintr-o postare, dintr-o frază, trage concluzii greşite. Dar când ai un blog, te expui şi la acest risc, te expui şi la scuipături şi n-am nicio problemă cu asta. Nu-s nici complet idiot, nu trăiesc într-un turn de fildeş, nu cred că am mereu dreptate şi nu mă aştept nici să fiu periat, nici pupat în cur.

Am tot auzit aruncându-se (în vânt) ideea de „revoluţie”, am scris o notă mică despre asta ieri seară AICI. Uneori scriu cam mult…. Pe viitor am să mai arunc câte o vorbă şi acolo. Probabil cam tot în vânt. Vânt, dar nu Vântu, nu Videanu. Ha ha ha!

Dar să revin! Mulţi tineri votează cu Băsescu… discursul de (pseudo) dreapta a prins, Băse pare un tip cool, să nu spun Emo, şpriţ, gagici, el se ia la trântă cu bandiţii, cu trântorii din parlament, e un Don Quijote de Cotroceni, vocea poporului. Mai că-mi vine să-mi suflu nasul în monitor…
În termeni reali, mandatul lui Băsescu la Cotroceni este un dezastru, dezastru ce a aruncat România înapoi cu mulţi-mulţi ani, nu cred că putem calcula acum exact cu câţi.
N-am să fac acum radiografia celor 5 ani, dar punctez câteva aspecte. După dubioasa afacere „răpirea ziariştilor în Irak”, axa Washington-Londra-Bucureşti a murit, este suspectă răceala dinspre America, mă întreb ca prostul, ştiu ei ce noi nu? Băsescu a reuşit să strice complet relaţia cu Chişinăul şi despre o ameliorare a unei relaţii vitale cu Moscova nici nu se pune problema. În ceea ce priveşte Rusia iar discuţiile se poartă în termeni emoţionali ci nu cum ar fi normal, în termeni logici. Inexplicabil, tov. Iliescu a întors spatele Moscovei şi România a pierdut cea mai mare piaţă de desfacere pe care o avea, a pierdut cel mai bun partener economic pe care-l avea. Aşa cum a pierdut şi China. Politica proastă a fost perpetuată inexplicabil şi de Constantinescu şi de… con’ Băsescu. Nu mai exportăm nimic, avem cel mai scump gaz. Asta ca să nu detaliem discuţia.
Guvernările. Băsescu nu s-a înţeles nici cu liberalii, nici cu socialiştii, PD-L este cel mai izolat partid de pe scena politică românească, în fapt, este doar o gaşcă de interese şi după ţepele date partenerilor, nimeni nu mai vrea să aibă nicio afacere cu ei. De dragul celor ce nu mă citesc regulat – nu e un reproş! – mă repet: clasa politică în linii mari este doar faţada unei caracatiţe ce nu ţine de partide sau ideologii ci are strict interese economice, însă în afaceri există o conduită mult mai strictă ca-n politică, dacă în mod repetat te dovedeşti un partener de neîncredere, ajungi să fi exclus. Nu are rost să ne ascundem după degete: toţi au furat, toţi fură, toţi vor fura. N-am adus politicienii nici de pe Lună, nici din altă parte, cum suntem noi, aşa şi ei. Pe mine să mă scutiţi de fraze gen „popor harnic”, „ne-am născut poieţi” şi „frate cu codrul”, că nu ţine! „Descurcăreţi” da, dar asta acoperă şi faptul că ne place să fentăm munca, ne pricepem la toate, dar facem numai fuşerai-uri, ne caracterizează-n permanenţă sintagma: „merge şi aşa”.
Din punctul meu de vedere, un om de onoare, un preşedinte european, după incidentul „ţigancă împuţită” trebuia să-şi dea demisia imediat! Şi a mai fost şi acel „găuzar” la fel de inadmisibil într-o democraţie şi un stat ce se pretinde civilizat. Scuzele în astfel de cazuri sunt obligatorii, dar nu şi suficiente.
Nu putem uita nici de afacerile dubioase din jurul familiei Băsescu şi al apropiaţilor acestuia. Băsescu a promis că o să explice implicarea fratelui său Mircea în afaceri cu armament, dar a… uitat. Uităm de cazul Ridzi, de Udrea şi Cocoş, de Videanu, de Popoviciu şi lista e lungă… La confruntarea televizată de vineri seara, cred că Antonescu a greşit intrând în jocul lui Băsescu: nu despre flotă a fost întrebat ci fix despre afacerile necurate mult mai recente din preajma lui iar domn Băsescu iar a evitat bibace răspunsul.
Uităm că Traian Băsescu a fost membru PCR şi FSN, a fost ministru în guvernul FSN, a pus umărul la distrugerea acestei ţări în anii cei mai negrii – 1990-1996 – când sub aripa oblăduitoare a lui Iliescu am ratat şansa să fim o ţară prosperă, normală şi democratică, Băsescu a făcut parte din sistemul „ticăloşit” despre care acum vorbeşte şi s-a cam îmbogăţit în mod dubios în acel sistem. A admis-o chiar marinarul şef în confruntarea cu Adrian Năstase în alegerile anterioare şi a şi confirmat adevărul pe parcursul actualului său mandat.
Marea „realizare”, „Condamnarea Comunismului” este un alt balon de săpun. Parcă suntem tâmpiţi şi uităm că a existat o presiune publică, mai ales din zona organizaţiilor civice, pentru această condamnare. Aşa a apărut Comisia Tismăneanu şi a rezultat un Raport sublim, dar irelevant. „Condamnarea” a fost strict formală, pe hârtie, fără recursiuni asupra torţionarilor, asupra securiştilor şi comuniştilor vinovaţi de nenumărate crime.
Şi închei iar cu referendumul. E tot un balon de săpun. Băsescu iar călăreşte un val populist, jonglează un fapt incontestabil, scârba şi ura populaţiei vis a vis de clasa politică, a mizat în mod demagogic pe acest fapt şi a reuşit să ameţească alegătorii. Dar nu pot să nu spun că-n spatele referendumului dorinţa lui Băsescu este să-şi mărească puterea în defavoarea parlamentului, fapt pe care nici măcar Iliescu nu şi l-a permis.
Mă obligaţi să repet: nu cantitatea parlamentarilor este problema, ci calitatea lor. Parlamentul nu funcţionează bine, ar trebuii luate măsuri pentru eficientizarea legislativului, dar nu cred că parlamentul unicameral este soluţia optimă. Cred şi în faptul că este necesară o revizuire a Constituţiei, o decizie asupra formei de stat şi guvernare foarte precisă: vrem stat prezidenţial sau parlamentar? Dar nu despre asta vorbeşte Băsescu. Băsescu s-a ascuns în spatele unei sintagme populare şi încearcă să-şi salveze pielea şi clica, încearcă să-şi sporească în mod nejustificat puterile.
Referendumul a fost una din cele mai mari mârşăvii din ultimii 20 de ani fiindcă deja prin enunţ a pus problema fals şi le-a luat posibilitatea politicienilor – buni, răi, aşa cum sunt – să atingă subiectul raţional fiindcă riscau să piardă voturi. Pe de altă parte revin şi spun că un referendum fără o campanie masivă de informare în prealabil, este mai mult decât dubios şi absolut incorect.

Sincer, mă depăşeşte cum discursul său strict populist, are atâta priză şi la oameni pe care îi consider inteligenţi şi mai ales la tineri. Tinerii poate au o scuză: nu ştiu adevărul. Dar asta eu nu o consider o scuză. Votul nu este doar un drept ci – cred – include şi obligaţia de a vota în cunoştinţă de cauză, nu doar emoţional şi „cum ne dictează conştiinţa”.

Nu-l demonizez pe Băsescu. Pun problema şi mult mai simplu: a avut un mandat de 5 ani în care în afara conflictelor şi scandalurilor n-am avut nimic, în termeni reali Băsescu nu are nicio realizare. Tot ce spune este demagogie, faptele spun altceva…
Mă îngrijorează posibilitatea a încă 5 ani sub semnul haosului băsescian. Am ratat în 20 de ani prea mult, în primul rând economic, nu ne permitem încă un luft.

Noua teză lansată de Băsescu este una la fel de falsă şi demagogică ca toate celelalte. A pune alegerea preşedintelui în perspectiva alegerii între PSD – stânga – şi falsa dreaptă reprezentată de Băsescu, este mai mult decât un joc murdar şi mincinos. PD-L nu a reprezentat şi nu reprezintă dreapta. PD-L a încercat din răsputeri să dezintegreze dreapta, PNL-ul. A făcut-o prin ruperea din partid al lui Stolojan, a încercat să îngroape dreapta în perioada guvernului Tăriceanu. Acum ţipă despre vinderea voturilor contra posturi al liberalilor câtre PSD, dar uită că doar acum câteva zile ei ofereau posturi liberalilor contra aceloraşi voturi… Unde este demagogia? De ce atâta disperare de a rămâne la putere împotriva intereselor ţării? De ce mint poporul, de ce îl prostesc cu atâta demagogie? Este dezgustător… Dacă intrăm în acest joc demagogic o facem jucându-ne cu viitorul ţării, cu viitorul copiilor noştri. Să spui că dacă nu-l votezi pe Băsescu trădezi dreapta este cea mai mare prostie pe care am auzit-o de când m-am născut.

Dacă acum PSD, PNL, UDMR, PRM, PNG şi cine o mai fi îşi dau mâna şi propun un guvern de specialişti, fac o înţelegere dincolo de barierele ideologice şi politice pentru a scoate ţara din rahat, cred că avem obligaţia să le dăm o şansă. Eu unul o am. Nu pentru mine ci pentru copilul meu, pentru viitorul lui.
Şi pentru asta – pe moment – sunt dispus să trec cu vederea şi basca lu’ Iliescu. Nu îmi este uşor. Faţă de mulţi din cei cu gura (cam) mare azi, eu eram în arestul securităţii în 1988, revoluţia am trăit-o în stradă, nu am văzut-o la televizor şi sunt din tot mai puţinii care încă mai speră ca Iliescu şi la 90 de ani dacă îi apucă să-şi primească meritata condamnare la puşcărie pe viaţă pentru tot ce a făcut.
Dar acum România se scufundă şi cred că avem alte priorităţi.

PUNCTUL DOI. (dedesubt urmează o imagine NU rubrica de răspunsuri! blogul continuă DUPĂ!)

Liberal la 19, socialist la 30 şi conservator după 40 în cazul meu nu se aplică. Democraţia dăunează grav proştilor fiindcă nici nu o înţeleg, nici ce să facă – sau să nu facă – nu ştiu.

Săptămâna trecută m-am pricopsit cu un „prieten nou”, în mod inteligent îşi spune „Eu” (am publicat prima şarjă din „mesaje”) şi şi-a făcut un obicei din a vomita pe blogul meu. Eu nu mă dau gazdă bună şi nu ţin minte să fi afirmat vreodată că aş fi un mare iubitor de oameni. Îmi plac câinii.
Când vine cineva şi-mi spune că-s prost, nu-i nicio problemă, părerile noaste coincid, însă când cineva insistă cu dejecţii şi „adevăruri” strâmbe, chestii auzite cu jumătate de ureche şi răstălmăcite, devine agasant. M-am plictisit să-l tot trec la „spam” fiindcă schimbă IP-urile mai des decât respiră omul normal, aşa că m-am văzut nevoit să schimb regulile jocului:

Vrei să laşi un comentariu, nicio problemă, completezi nume (poate să fie şi poreclă, nu e nicio problemă) şi adresa de mail. Adresa nu apare la vedere. Comentariul o să fie salvat şi dacă nu conţine dejecţii, îl aprob fără nicio problemă. Repet, mă puteţi şi înjura le aprob fără ezitare. Atâta tot, introduc regula din cârciumile civilizate: îmi rezerv dreptul să nu servesc şi să dau afară pe cine vreau. E blogul MEU, fac ce am „io” chef, nu-s obligat să citesc afirmaţii jegoase la adresa mea pe el.

It’s my way or the highway.

E rău, dar putea fi şi mai…Părerea mea.
Ieri seară ieşirea lui Antonescu, apoi şi a lui Vosganian, sincer, m-au speriat puţin.
Fraude, cu siguranţă au fost, dar azi deja este o certitudine, liberalii au fost victimele unei intoxicaţii viclene. Lucrurile puteau lua o întorsătură urâtă, şi – cum orice este posibil în politica românească – se mai pot întâmpla multe în următoare două săptămâni şi după.
După ieşirea de ieri a lui Antonescu, Geoană a făcut singura mişcare posibil câştigătoare: a pronunţat numele lui Klaus Johannis ca premier. Iar zic că am spus asta azi dimineaţă, dar asta e, şi e bine că unii din PSD s-au sesizat. Am spus „unii” fiindcă şi în PSD sunt unii şi sunt alţii. E un PSD al lui Iliescu, Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie şi Mazăre, e un PSD cu oameni ca Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi alţi tineri care se pare că vor să schimbe ceva, vor o reformă. Victor Ponta uneori este enervant, dar este un tânăr inteligent şi cred că are capacitatea să progreseze iar Cristian Diaconescu este un om lucid, inteligent şi cu mult bun simţ.
Johannis e soluţia optimă şi pentru Geoană. Nu ştiu câţi au sesizat, dar Geoană a candidat mai mult împins de la spate de gaşca lui Vanghelie. Schema – bănuiesc – era simplă: pierde şi îşi rupe gâtul, Vanghelie de mult a pus ochii pe conducerea partidului (am scris şi asta acum multă vreme, da’ mi-e lene să mă caut în blog). Nu o fi Geoană cel mai inteligent tip din politica românească, simpatic cu siguranţă nu e, dar s-a prins că la mijloc este capul lui, adică decapitarea lui. Strategia de campanie a fost impecabilă, mârşavă, dar impecabilă, la confruntarea directă a fost rigid, dar elegant, a jucat la cacealma cu patriarhul Daniel, dar i-a ieşit şi a prins turul doi.
Acum sunt două aspecte de care cred că merită să ţinem cont: dacă presupunem că ar fi câştigat Antonescu alegerile, probabil Geoană pierdea conducerea partidului şi negocierile pentru un guvern PNL-PSD cu aripa Vanghelie ar fi fost aproape imposibile şi realist vorbind şi la ora actuală altă coaliţie anti-Băsescu nu este posibilă. Pe de altă parte, Geoană are tot interesul să scape cu orice motivaţie de colegii de partid care au vrut să scape de el. Mutarea Johannis pe lângă faptul că-i poate aduce sprijinul lui Antonescu şi voturi nesperate din dreapta, îl scapă de Năstase.
Antonescu astăzi a fost mai nuanţat, n-a zis „da” lui Geoană, dar a zis un „nu” clar lui Băsescu şi – poate cel mai important – a dat un mesaj ferm: Băsescu nu este şi nu reprezintă dreapta. Un fapt absolut corect, PD-L-ul este o tentativă eşuată de reformare al FSN-ului, auto-declarat de dreapta strict conjunctural, dar în fapt partidul cel mai fără doctrină, ideologie şi verticalitate.
Cred că se duce da negocieri dure între PSD şi PNL şi acestea în final ar putea rezulta un guvern cât de cât sănătos, fără oamenii compromişi din ambele partide. Şi revin, cred că un Crin Antonescu şi un Cristian Diaconescu pot schimba faţa politicii româneşti, pot pornii mult terfelita reformă.

Băsescu a sesizat pericolul, l-a atacat vehement pe Antonescu, forţează nota cu ideea de dreapta şi victoria legată de referendum.
Referendumul este praf în ochi. Sau pilaf cum spunea un amic într-un alt context.
Numărul parlamentarilor nu determină calitatea parlamentarilor.
Teoretic parlamentul bicameral este mai eficient ca cel unicameral.
Sunt aproape frustrat că acest referendum a avut loc fără o campanie corectă de informare a populaţiei şi votul a fost unul emoţional ci nicidecum unul lucid, bazat pe informaţii. Însă aşa – acum o spun pe bune – proştii au votat în prostia lor, cu ură, a fost un vot de neîncredere dat politicienilor şi – trebuie spus şi asta – pot periclita sistemul democratic.
Am mai vorbit despre asta: la noi nu este bine definit dacă suntem stat prezidenţial sau parlamentar. Băsescu îşi doreşte un stat prezidenţial, un stat controlat de un singur om – de el – şi asta se află în spatele referendumului ambalat – din nefericire – extrem de propagandistic şi total fals.
S-a votat, s-a votat. Dacă e să se şi facă modificările mai este necesar un referendum pentru schimbarea Constituţiei. Mingea – cam dezumflată – se află în curtea parlamentului, rămâne de văzut ce vor face cu ea.

Mă oftic că multă lume a fost iar prostită, mă oftic că majoritatea nu înseamnă neapărat şi răspunsul corect, mă oftic că de 20 de ani ne învârtim în aceleaşi noroaie mişcătoare şi ţara e praf.
Nu mă oftic pentru că s-a dus dracului viaţa mea, mă oftic că se duce dracului şi viaţa copiilor noştri.

Vroiam să spun că poate totuşi avem şi noi odată noroc, dar parcă norocul şi-l mai şi face omul…  Vreau să gândesc pozitiv fiindcă de vibraţia negativă care atârnă de gâtul nostru de prea multă vreme şi tot mai apăsat, m-am săturat.
Poate o speranţă mai există. Nu zic doamne ajută că mereu îşi bagă dracu coada! Ha ha ha!

P.S. Spun, ce spune şi Crin Antonescu: nu cred neapărat într-un guvern Klaus Johannis ci în ideea guvernului Klaus Johannis, un guvern curat, un guvern de specialişti care să găsească o cale de a ieşii din actualul impas.

Nu ştiu însă dacă pot să pun ştampila în dreptul numelui lui Geoană, încă nu m-a convins.

A trecut „şocul” anunţului rezultatelor primului tur pentru prezidenţiale, cum spuneam ieri seară – nimic surprinzător, cred că încet-încet putem să privim în perspectivă.
Succesul lui Geoană a fost previzibil şi am punctat de sâmbătă dimineaţă cu ce a câştigat: promisiunea liniştii marca Iliescu, părintele – pardon, patriarhul! ha ha ha! – Daniel şi gestul elegant de a oferii flori. La asta mai putem adăuga strategia bună – amânarea până-n ultimul moment şi rezumarea la o singură confruntare unde a venit cu un discurs prefabricat şi nu în ultimul rând o maşinărie de partid masivă şi funcţională.
Antonescu a pierdut prin discursul sincer, dar inevitabil plin de note negative, alarmiste, care evident au speriat o parte din alegători, a pierdut fiindcă în loc de eleganţă a apelat la virulenţă şi – nici nu prea avea de ales – s-a luat la trântă cu ambii contra-candidaţi şi a greşit grav cu Tudor Chirilă. Ce i-a lipsit lui Antonescu? În primul rând un partid eficient din spate. PSD şi PD-L au organizaţii teritoriale puternice, au oameni în aparatul local, au fost la guvernare şi au avut alte resurse la îndemână. PNL din păcate la ora aceasta este un partid mic.
Băsescu marşează în continuare pe „aspirina” referendumului, un „opiu pentru mase” care a funcţionat, dar nu ştiu dacă-l mai salvează şi-n turul doi.

Cu siguranţă au existat fraude, organizarea a fost dezastruoasă,  însă nu cred că au influenţat major rezultatele. Ieşirea vehementă a lui Antonescu şi a altor lideri PNL de ieri seară este explicabilă sub aspect emoţional, dar m-a speriat fiindcă a semănat cu paranoia spumoasă tip Vadim. Mă aşteptam la mai mult calm şi la mai multă demnitate din partea liberalilor, la mult fluturatul bun simţ şi – măcar de dragul etichetei – la eleganţă. Nu câştigi simpatie când nu ştii să pierzi şi cred că scorul obţinut de Antonescu, peste scorul partidului, nu este chiar un eşec ci mai de grabă un pas înainte. Mic, e drept, mai mic decât spera Antonescu – şi mulţi dintre noi -, dar este un pas înainte. PNL este într-o situaţie foarte ingrată şi deciziile imediat următoare vor fi vitale. Sunt practic prinşi între ciocan şi nicovală, între PSD şi PD-L.

Am afirmat că Geoană va câştiga alegerile. Victoria depinde mult de ce o să spună, dar mai ales facă Geoană zilele următoare. Indiferent de înţelegerile pe care o să le facă – sau nu – cu cei ieşiţi din cursă, votul nu cu Antonescu, Oprescu, Vadim, Kelemen şi Becali se negociază, ci trebuie să câştige votul electoratului. Sunt convins că mulţi nu pun problema atât de radical „oricine numai Băsescu nu” şi participarea la vot o să fie simţitor mai scăzută în turul doi. Mă temeam de repetarea acestei formule fantomă, „răul mai mic”, Iliescu-Vadim. Nu l-am votat nici atunci pe Iliescu şi nu-l voi vota pe Geonă nici de data aceasta şi sunt sigur că sunt mulţi care gândesc la fel.
Intoxicaţii au fost deja şi ieri în cursul zilei, pare evident că se încearcă crearea unei breşe între PSD şi PNL, cu siguranţă se trag sfori, se fac manevre, se negociază. O astfel de petardă a fost aruncată deja ieri seară: Băsescu l-ar desemna pe Klaus Johannis premier. Primarul Sibiului pare cheia politică pentru voturile din zona PNL. Însă refacerea defunctei alianţe „D.A.” cred că ar îngropa definitiv partidul liberal.
O guvernare PSD-PNL chiar dacă este ideologic absolut nefirească, poate fi posibilă, avem exemplul guvernului Tăriceanu III susţinut din „umbră” de PSD, dar pe de o parte contextul de atunci a fost unul evident anti-Băsescu, pe de altă parte nu o să fie o coabitare uşoară, lipsită de tensiuni.
Şi – se vorbeşte mai puţin, dar nu putem să excludem – revenirea la marele F.S.N., o nouă rundă de dans PSD-PD-L indiferent de cine câştigă în final fotoliul de la Cotroceni.

Dar să revin la ce mă doare, la Geoană. Avem memoria scurtă. Uităm de morţii din decembrie ’89 pentru care ştim cine este responsabil, dar justiţia l-a spălat, l-a scos cu basmaua curată, uităm de Târgu Mureş, eveniment ce a condus la re-aşezarea în contextul proaspăt „democratic” a fostei Securităţi, uităm de mineriade şi de vinovatul principal din spatele acelor evenimente profund anti-democratice, uităm de cine a facilitat dezintegrarea economiei româneşti, sub aparenta linişte şi sloganuri demagogice gen „nu ne vindem ţara”, cine a salvat nomenclatura comunist-securistă şi a contribuit la transferul economiei de stat pe mâna acestora şi astfel şi-a dat girul pentru formarea noii mafii care controlează ţara de 20 de ani. Vorbesc evident despre Ion Iliescu. Dacă despre Iliescu presupunem – justificat sau nu – că ar fi fost „maestrul păpuşar”, Geaonă pare doar o paiaţă, o marionetă uşor de controlat din umbră de aceste cercuri de putere. Poate uităm şi semnificaţia loviturii de teatru prin care aceste cercuri influente l-au înlăturat pe Iliescu din fruntea partidului socialist şi l-au implementat pe Geoană…
Din nefericire pentru noi toţi, candidaţii rămaşi în joc sunt reprezentanţii a două tabere de „baroni”, lupta se dă încă o dată pentru putere, pentru ciolan, nu pentru guvernare, nu pentru ţară, nu pentru popor.
Am să fiu elegant: aşa popor, aşa conducători.
Şi mai trist este că această clasă coruptă de politicieni şi grupurile de interes din spatele lor dincolo de lupta politică – zic eu, de ochii lumii – cred că în fapt sunt o mafie unită de multe interese comune, legată prin multe iţe, este o caracatiţă, un balaur cu multe capete ci nicidecum grupuri aflate în real conflict. Şi-n această „organizaţie” din umbră sunt şi liberali, şi udemerişti, sunt reprezentate toate partidele.

Nu ştiu cine cu cine se va alia, de unde sare noul guvern. La cum funcţionează alianţele la noi, având în vedere faptul că toate combinaţiile au mai trecut pe la conducerea ţării, nu mă aştept la nimic bun din nicio parte.
Parcă ne scapă din vedere situaţia mult mai gravă decât s-a lăsat de văzut şi înţeles în care se zbate ţara, nu suntem conştienţi că anul acesta am risipit foarte mulţi bani de dragul liniştii sociale pentru a avea alegeri „confortabile” şi criza nu că va fi depăşită, dar se agravează simţitor anul viitor, uităm că politicienii nu ne reprezintă pe noi ci pe ei.

Dacă Iliescu are vre-un „merit” acela este că a alungat din ţară milioane de români. Acum i-a venit rândul lui Geoană să desăvârşească „opera”.

Băsescu 34,1% – 32,8%
Geoană 30,9% – 31,7%
Antonescu 22,1% – 21,8%
Oprescu 3,4% – 3,5%

Ceaţa de azi dimineaţă se prelungeşte peste zi şi… probabil peste ani. Conform calculelor de hârtie Geoană are şanse să devină viitorul preşedinte al României.
Rezultat foarte previzibil, scorurile lui Antonescu şi Oprescu dezamăgitoare.
Geoană a câştigat în mediul rural, cum am şi spus, preluarea ştachetei de la Iliescu.
Nu prea este nimic de comentat.

Viitorul guvern probabil o să fie unul PSD-PNL, nu ştiu cu ce şanse, din nefericire altă variantă nici nu prea era, nici cu Antonescu preşedinte n-ar fi fost mult diferit.
Mă tem de Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie şi Mazăre, de mafie, de corupţie, de… incompetenţă. De un preşedinte marionetă. O să avem o criză prelungită şi o agonie zbuciumată. Pleacă ai lor, vin ai lor. 2010 o să fie un an foarte-foarte urât.

Am pierdut toţi.

Viaţa este ca o cutie de bomboane de ciocolată, niciodată nu ştii ce găseşti în ea…

Miercuri aştepţi să se facă sâmbăta, sâmbăta nu-ţi ies socotelile şi aştepţi să se facă luni să o iei de la capăt, faci acelaşi lucru, aceeaşi rutină, aceleaşi greşeli, la capătul aşteptărilor aşteaptă aceleaşi dezamăgiri, dorinţa devine soră cu durerea, cad frunzele şi se înfig ca nişte ace, transpiri, să se facă miercuri, să se facă joi, vineri seara aluneci în noapte spre dimineaţa de sâmbătă când te culci cu acelaşi gust amar în suflet, obosit şi visând la o duminică cu soare…
Stau pe o bancă, zilele sunt ca nişte bănci, ne mutăm de pe una pe alta, uneori stăm singuri, alteori se mai aşează cineva, schimbăm sau nu două vorbe, ne oferim unul altuia bomboane de ciocolată, unele dulci, altele amare, apoi ne mutăm cu o zi, cu o bancă mai încolo, nici nu realizăm că băncile sunt aşezate în cerc, ne învârtim în acelaşi cerc cum şoricelul se învârte pe roata lui din cuşcă în speranţa că aleargă şi evadează, că se trezeşte pe o altă roată, un alt cerc, o altă cuşcă, poate mai dulce.

A pândit cu suspiciune, ieri, luminile necinstite de toamnă târzie… A recunoscut bănuiala aia a cumpărătorului de iluzii ascultând oferta mieroasă a vânzătorului de iluzii, dar care ştie că nu poate să refuze ispita, viciul.
Prea puţini ştiu ce e în sufletul meu.

- De ce vrei să distrugi mereu doi oameni care se iubesc?

Broderie de vise, cuvinte, frânturi risipite-n ceaţa care sper să nu se lipească de suflet… Dimineaţa de duminică se agaţă ca o vampă de gâtul meu, genul acela de fată pe care nu ai duce-o acasă să o prezinţi părinţilor, dar nu te-ai dezlipii de ea nici pentru o secundă…

Ştiaţi că pe mine filmele cu o uşoară tentă filozofică mă fac să gândesc prea mult? Să-mi pun întrebări existenţiale? Bine, de fapt nici nu trebuie să aibă tentă filozofică.
Chiar dacă o dau iar pe siropuri… băi, tre’ să recunoaştem uneori e nevoie şi de miere şi zahăr, nu numai sarea-n bucate – că destulă acreală pe lume.
…am mers până mi-au amorţit picioarele.
Lumea asta în care încerc să mă mai mişc este prea zbuciumată, prefer să visez că îl aştept pe Moş Nicolae…
Trăiam ca păsările călătoare. Iarna aşteptăm vara.
Luna noiembrie se zice ploaie. Şi ziua se spune gri. Iar norii… Norii se spun unul pe celălalt şi se-ndeamnă la rele.
Indiferent pe care bancă şi lângă cine mă mai trezesc, luni, vineri sa poimarţi… sunt recunoscător pentru zilele care se scurg aparent la fel şi par că au trecut degeaba…pentru oamenii care nu mă judecă şi nu mă schimbă şi cu care pot să mă răsfăţ.
Când şi-au pierdut oamenii culoarea?
Oamenii ar trebui să îşi dea voie să fie liberi. Liberi să iubească sau să nu dea doi bani. Liberi să alerge sau să stea pe o bordură cu o bere la picior şi o ţigară lipită de buze, uitându-se la alţii din jurul lor.
Vrei mai mult, mai mult şi nimic nu te poate opri.

Un principiu pe care-l ţin minte de la ora de economie, zicea ceva de “plăcerea continuă duce la diminuarea oricărei plăceri”, de unde forţând un pic logica, rezultă că o plăcere e cu atât mai intensă cu cât e mai rară şi mai redusă ca durată.

…revin la faza cu Universul care are el grijă din când în când să simţim că totuşi… merită! şi nu suntem chiar singuri acasă.

Mircea Geoană.
Aş vrea să nu am dreptate, dar perspectiva este previzibilă: vom împinge împreună la o ţară scoasă din priză şi din care s-a furat tot ce se putea mişca. Noi, fraierii, oamenii obişnuiţi, talpa ţării, muritorii de rând. Ei o să-şi vadă în continuare de-ale lor, zgomotos sau în linişte, zgomotos la vedere pentru popor la televizor, de afaceri în linişte, departe de ochii lumii.
Inconştiinţa colectivă funcţionează. Oamenii au nostalgia vremurilor „liniştite”, idilo-romantice al epocii Iliescu, Iliescu este un „bătrânel” cumsecade, echilibrat şi cu capul pe umeri. Este mai mult decât amar ca la 20 de ani de la schimbarea de regim, prin vot vom legitima încă o dată minciuna, uneltirile din umbră, sistemul corupt şi da, ticălos care a dezintegrat economia, agricultura şi societatea românească post decembristă.
Nu ştim de ce au murit mii de oameni în România după executarea cuplului dictatorial – şi nici înainte -, nu ştim cine a fost în spatele masacrului, nu ştim cine a ordonat, organizat mineriadele, evenimentele nefericite de la Târgu Mureş, nu ştim cum a fost dezintegrată economia şi cum a ajuns pe mâna unui grup de „băieţi deştepţi”, nu ştim?
Eu ştiu şi mulţi români sunt convins că ştiu, mulţi, dar – se pare – nu suficienţi.
Lucru mai rău ca regimul Iliescu nu-mi pot imagina că se putea întâmpla României. Dar – încă o dată – poporul, majoritatea vede altfel treburile.
Geoană a câştigat prin strategie. A punctat cu preluarea oficială a ştachetei de la Iliescu, a punctat prin absenţa din confruntări până în ultima clipă lăsând oarecum ceilalţi competitori în off-side şi consumându-se, a punctat cu modelul său moral – te apucă şi râsul când un socialist îl desemnează pe capul bisericii, ha ha ha! – şi a punctat cu buchetele de flori oferite soţiilor contra-candidaţilor şi propriei soţii la finalul confruntării de ieri. Simplu şi eficient.

Băsescu a fost o palidă umbră după un morman de dosare şi cu capul plecat.

Crin Antonescu a fost prea incisiv, prea ferm, prea cinstit într-un moment în care cum spuneam, majoritatea vrea linişte, vrea siguranţă, are nostalgia socialismului. Cred că mulţi gândesc că dacă mafia de la vârf, stăpânirea se înfulecă, din resturi şi slugile – poporul – îşi umple burta. Pe mine mă înspăimântă viziunea unui guvern Năstase, o marionetă manevrabilă ca Geoană la Cotroceni şi un PSD condus de Vanghelie şi Mazăre.
Dar vorbeam de Antonescu. A încercat să joace o carte surpriză: Tudor Chirilă. Am râs la faţa confuză al domnului Roman. Lui Tudor cu siguranţă îi mai creşte traficul pe blog, un blog pe care uneori îl citeam şi eu cu plăcere. Antonescu a făcut un calcul simplu: aducerea la vot al tinerilor. Pe de o parte Tudor e un (fel de) rocker, adică nu extrem de popular ci mai degrabă de breşă, pe de altă parte tinerii nu sunt interesaţi nici de discursurile politice, nici de votul în sine. Plus, Tudor a şi postat pe blog o delimitare fermă faţă de Antonescu…
Tudor, din punctul meu de vedere a fost o alegere foarte proastă dintr-o cu totul altă perspectivă. Ţine-ţi minte celebra piesă de succes: „Nu ne mai trageţi pe DREAPTA”? A fost o piesă plătită de PSD şi DREAPTA din titlu se referea direct la… PNL. A fost o manevră electorală inteligentă şi perversă. Dar în mine a trezit exact întrebări legate de… integritatea morală. Este ceea ce am spus şi despre Tismăneanu: ne este foame la toţi, dar nu toţi mâncăm căcat.
Eram sceptic acum câteva luni în ceea ce îl priveşte pe Antonescu, acum îmi pare rău că nu avem şansa de a îl avea ca preşedinte. Repet, sper din tot sufletul să greşesc.

Despre dezbatere s-ar putea vorbii mult, dar nu ştiu cu ce folos. A fost OK să vezi candidaţii faţă-n faţă, dar şi eu spun că un preşedinte nu trebuie să fie un “cârmaci a tot ştiutor”, nu trebuie să fie primul economist, primul agricultor, primul antrenor şi jucător. Are cu totul alte atribuţii, are o altă funcţie şi fişă de post, drept, nu suficient de bine delimitată nici constituţional, dar… Asta este o altă discuţie, ajungem la reforma care este splendidă, dar lipseşte cu desăvârşire.

Ieri am mai realizat ceva: politicienii şi presa trăiesc în altă ţară. În loc să merg la concert – urăsc pe toată lumea că n-am ajuns – am stat şi am văzut „marea confruntare” care în primul rând mi s-a părut prea lungă. Ştiu că din lipsa dezbaterilor, confruntărilor anterioare s-au adunat multe întrebări şi era nevoie de această întrevedere faţă-n faţă măcar a principalilor candidaţi, dar în al 12-lea ceas e greu să acoperi toate golurile acumulate într-o întreagă campanie. În fine! După confruntare au început dezbaterile frenetice pe marginea evenimentului şi a existat aproape o unanimitate care l-a desemnat câştigător pe Crin Antonescu. Însă „traducerea” presei legat de prestaţie şi discurs a fost una softistă, prea tehnică, prea elevată şi foarte-foarte departe de percepţia populară, de ce înţelege, dar mai ales ce vrea poporul, sfânta majoritate. Dacă eram redactor tv, ieri seară aduceam în studio la întâmplare 6-7 oameni de pe stradă şi-i lăsam pe aceştia să-şi spună părerea despre prestaţia candidaţilor. Era mult mai interesant şi relevant. Ieri am realizat că şi politicienii şi jurnaliştii mestecă în acelaşi rahat, mestecă aceleaşi vorbe prea multe şi prea goale, sunt din alt film, dintr-o altă realitate, sunt rupţi de oameni şi de viaţa acestora, chiar dacă vorbesc numai despre asta.

Mă tem de ce o să fie după 7 decembrie. Cine cu cine o să facă guvern şi ce guvern o să fie acela, cât o să reziste şi ce măsuri o să ia. Echilibrul de forţe din parlament rămâne neschimbat ca şi posibilităţile de combinaţii. Probabil vom asista la un nou val de „emigrare”, de data aceasta în sens invers, parlamentarii „voiajori”, oportuniştii vor abandona barca PD-L şi se vor orienta spre PSD. Nici eventuale alegeri anticipate nu cred că ar schimba radical balanţa de forţe, probabil tot PD-L-ul ar mai pierde ceva procente, dar nimic din toate acestea nu rezolvă problemele grave cu care ne confruntăm, nu aduc soluţii, nu ne scot din prăpastia în care singuri ne-am băgat.
Am auzit că la anul trece criza. Am mari rezerve. Poate Vestul reuşeşte să iasă din punctul mort, dar cred în continuare că sistemul capitalist este mort iar noi ne-am cuplat la un tub fără oxigen. Nici occidentul nu are o soluţie viabilă pe termen lung, pe lângă asta noi le avem şi pe ale noastre.
Şi nu cred că politicienii au voinţa, au pregătirea, cunoştinţele şi determinarea ca să caute şi găsească soluţiile. Soluţiile pentru noi, pentru ţară.

Ieri am mai simţit ceva: candidaţii luptau pentru ei. Şi între ei şi noi prăpastia este deja de netrecut.
N-am mai votat de la Constantinescu încoace şi mâine merg să-l votez pe Antonescu. N-am tăria să ucid speranţa, dar tare-mi vine să-mi fac bagajele. Poate căpşuni se fac şi la anul…

Pe blog, ca de obicei, păreri pro şi contra, mult patos şi uneori demenţă.
De la „NU VOTATI. Deoarece majoritatea candidatilor fac parte din clica ce a distrus aceasta tara” la „Crin suntem Noi” şi la „Nu particip si nu votez la referendum”.
Unii rămân la eternul vot negativ alţii amintesc… fapte bune. După gust, pricepere şi…interes.

Am văzut şi ceva amuzant ieri. Eram în tramvai şi au urcat nişte ţigănci gălăgioase în mână cu umbrele portocalii. Cineva – o pensionară – le-a întrebat de unde au umbrele la care una a răspuns: păi le-au împărţit pesediştii mai încolo! Ha ha ha! Atât despre pomana electorală. La 6 din 49 nu s-a câştigat iar de multă vreme, vremea pare superbă, avem şi un referendum pe cât de mobilizator pe atât de inutil, premise numai bune de a merge cât mai mulţi la vot.

Pleacă mafia portocalie, vine mafie roşie.

Cum se transformă un blog în loc de dat cu capul, în coş de gunoi, în canapeaua jerpelită a fantomei lui Freud?

Păi uite aşa. Primeşti mesaje. De dincolo.

Eu
78.144.28.102

Submitted on 19/11/2009 at 5:58pm

Ma intrebam ce drept ai tu sa folosesti muzica atator artisti diferiti (proportie de 90%) in “albumul” asta, sa adaugi cateva tobe si sunete deja editate in majoritatea programelor de muzica si dupa aia sa spui ca iti apartine. Asta in primul rand. In al doilea rand toate piesele de pa asa numitul tau album n-au nici un sens, nu se laga si probabil ca singurul fel in care ai putea asculta asa ceva e sa fii beat mort sau drogat.

Eu
89.240.246.114

Submitted on 20/11/2009 at 1:20pm
Mi-ai sters comentariu! HA HA HA! Ti-e frica de adevar. Pateic. Folosesti creatile altora si apoi spui ca sunt ale tale haahaha. Nici macar nu ai curajul sa raspunzi la o provocare. Auzi… stii ce ai uitat sa le spui admiratorilor tai… ca pana la 35 de ani ai trait pe spatele femeilor si ca n-ai muncit o zii in viata ta … dar acum … de odata ai devenit filosofic si atotstiutor. Esti obsedat cu femei si traiesti intr-o lume in care speri ca dupa ce vei muri ne vom da seama ce artist mare ai fost. Patetic!!!

Eu
89.240.246.114

Submitted on 20/11/2009 at 1:47pm

De ce ti-e frica sa raspunzi?

Eu
89.240.246.114

Submitted on 20/11/2009 at 1:48pm

OK

Euu
89.240.246.114

Submitted on 20/11/2009 at 1:50pm

De ce ti-e frica sa raspunzi si incerci sa ma blochezi?

Euu
92.27.9.162

Submitted on 20/11/2009 at 2:52pm

Uuuu. Insulte….. Calmeaza-te “draguta” ….. o si din cat imi amintesc tu esti coaie… si stiu ca au cam trecut ani si e timpul sa pun cateva intrebari si in acelasi timp e timpul pentru lume sa stie cine esti. Si vorbind de alcoolic cred ca acea caracterizare se potriveste mult mai bine pentru tine…. bine… atunci cand iti permiti…. cred ca iti cumperi de mancare mai intai.

Euu
92.27.9.162

Submitted on 20/11/2009 at 2:59pm

Tuuuuuuuu…. ai tinut femei cu familiile lor cu tot …..hahahaaa
Unde le-ai tinut ratatule in podul caselor…. in cotere darumate in varful muntelui… in gazda… unde ai tinut tu femei. Si la 16 ani munceai ca the ducea comunismul la munca looser. E numa gura de tine .. esti un afemeiat…dovada picturile care si ele sunt in majoritate o incercare ratata de a fii Dalui, si dovada versurile din asa numitele tale albume. Faci de rusine numele Pansament. Ratatule!

Euuuuuuuu
92.27.9.162

Submitted on 20/11/2009 at 3:03pm

Unede ai tinut tu femei ba dobitocule…. In gazda, in podul caselor prietenilor, sau pe banii facuti ca ai vandut casa lu mata pentru ca erai prea artist sa muncesti. Ai munci de la 16 la 17 ani ca te obliga comunismul sa mergi la munca ba ratatule. esti un afemeiat si un copiator… dovada si picturile tale ratate incercari de a fii Dali. Looser!!

EU
92.27.9.162

Submitted on 20/11/2009 at 3:04pm

Stai si faci pe artistul in fata calculatorului.

EUu
92.27.9.162

Submitted on 20/11/2009 at 3:05pm

Sterge sterge … cat crezi ca poti sa stergi looser…. eu am timp!

ME
92.27.9.162

Submitted on 20/11/2009 at 3:06pm

HAHAHAHA………o sa arat la lume cine esti!!!!!!!!

MEee
92.27.9.162

Submitted on 20/11/2009 at 3:09pm

Am timp si rabdare parazitule!!!!!

MMee
92.28.205.214

Submitted on 20/11/2009 at 4:07pm
Tia fost dor de mine “draguta”. Cum iti merge cu asa numitul tau album. Ce-ti face exa? A luat de la tine ce a avut nevoie si apoi te-a lasat. Haaahaha.

Povestea cu siguranţă nu aici începe şi – şi mai sigur – nu aici se termină.
Le-am publicat deşii nu mai am de multă vreme apetit pentru democraţie, din partea mea fiecare poate să-şi bage opinia fix unde vrea.
M-am gândit şi… le-am publicat. Viaţa mea – ultima oară când am verificat – îmi aparţine, cu bune şi cu rele, cu deciziile mele pe care mereu mi le-am asumat. Cadavrele din şifonier sunt tot ale mele.
Blogul – pe lângă tonele de aberaţii – primordial este un jurnal. Mereu am vorbit deschis despre viaţa mea, mereu am să o fac.
Unii au o viaţă atât de mică şi mizeră încât fug de ea şi se refulează în viaţa altora cum şi unde pot. Nicio pastilă şi nicio minciună nu te pune la adăpost de tine însuţi. Şi nici virtualul.

În seara aceasta formaţia de Metalcore SUPERBUTT din Ungaria susţin un concert în Clubul Suburbia alături de formaţiile Snapjaw şi Dwarf Planet.

Despre solistul trupei, Voros Andras merită amintit faptul că a fost vocea formaţiei FreshFabrik, una din formaţiile deschizătoare de drum pentru noul val de Metal modern din ţara vecină, una din primele trupe care a obţinut contract de disc cu o companie multinaţională (Warner) cântând exclusiv în limba engleză. Trebuie precizat că în ţara vecină conservatorismul este mult mai accentuat, atât din partea publicului, dar mai cu seamă din partea mediei şi a caselor de discuri şi până la mijlocul anilor ’90 părea imposibil să răzbeşti cântând în engleză. FreshFabrik, Blind Myself, Ektomorf şi după aceea Superbutt au dovedit că se poate,  din ţară importatoare, Ungaria a reuşit să devină şi exportatoare de muzică.

Pe Andras am avut plăcerea să-l cunosc încă de pe vremea când făcea parte din FreshFabrik şi mereu am apreciat la el deschiderea, naturaleţea, calmul, echilibrul, realismul şi nu în ultimul rând seriozitatea cu care muncea. Zilnic ore de repetiţii apoi treburile organizatorice, interviuri, etc.
Am fost surprins când m-a anunţat că părăseşte FreshFabrik-ul, o formaţie tot mai în vogă în acel moment (1999), dar Andras s-a mişcat foarte repede şi în câteva luni maşinăria Superbutt s-a pus în mişcare.

Poate numele nu este cea mai fericită alegere, dar şirul formaţiilor cu nume „dubioase” este suficient de lung: Goo Goo Dolls, Butthole Surfers, Stone Temple Pilots, Queens of the Stone Age, Pearl Jam, Foo Fighters, Voodo Glow Skulls, Pussy Galore, Pygmy Love Circus…

Muzica lor este un Metal modern, un Metalcore incisiv înrudit cu Rap Metal-ul, Rapcore-ul, Industrial Metal-ul marca Clawfinger, cu toate că sintagma „Rap” este uşor nepotrivită şi în ultima vreme toată lumea se fereşte de ea ca de Emo şi râie… Comparaţia cu suedezii Clawfinger este probabil cel mai la îndemână, cu toate acestea Superbutt sunt mai melodici şi mai tradiţionali. Cântă energic, cu nerv, au un groove sănătos, chitarele muşcă, basul are momente Funky, foarte tehnice şi are pasaje unde mârâie cu furie.
Pe lângă Andras Voros – voce, din trupă mai fac parte: Kovacs Attila – chitară, Praznek Tamas – chitară, Prepelicza Zoltán – bas şi Szucs Peter – tobe.
Puteţi asculta muzica lor şi pe pagina lor de MySpace iar pe site-ul oficial găsiţi şi toate textele, pot fi ascultate piese  de pe fiecare album, este o galerie de imagini şi o galerie video.

Au cântat alături de nume sonore ca: Rollins Band, Ignite, Pro-Pain, Hellacopters, Anthrax, Clawfinger, In Flames, Soulfly, Oomph! şi au avut turnee, au participat la numeroase festivaluri importante din întreaga Europă. Au câştigat numeroase premii în Ungaria, dar nu numai, dar cel mai important, au câştigat aprecierea publicului.

Noul album, „You And Your Revolution” a fost produs de Jocke Skog, clăpar/vocalul din Clawfinger şi în mare parte a fost imprimat în studioul acestora din Stockholm. Mai mult, în prima piesă de pe album, „Last Call” invitat este Zak Tell. Materialul păstrează tradiţia precedentelor 3 albume, este incisiv, dinamic, un Metal cursiv şi de calitate, direct, aşa cum trebuie să fie Metalul în secolul XXI.

Discografia:
2 Minutes For Roughing – 2001
The Unbeatable Eleven – 2003
Black Soup – 2006
Szájon át (Through Mouth) EP – 2007
You And Your Revolution – 2009

Programul actualului mini-turneu:

11/05 Kranj (SLO), Bazen
11/06 Celje (SLO), MCC
11/13 Debrecen (H), Lovarda
11/14 Cluj Napoca (RO), Irish Music Pub
11/19 Sofia (BG), Backstage
11/20 Bucuresti (RO), Suburbia
11/21 Odorheiu Secuiesc (RO), Thunder Rock Club
12/05 Kiskunfelegyhaza (H), Rocktar
12/12 Beograd (SRB), Livingroom
12/27 Budapest (H), A38
12/28 Veszprém (H), Expresszo
12/29 Gyor (H), Red Rocket

Un interviu cu Andras găsiţi pe Metalhead.