Traian Băsescu

Traian Băsescu Un prieten, încă mai pot să-i spun așa, cu toate că amenință că mă blochează și nu-mi mai răspunde la SMS-uri, dăunăzi și-a dat seama că „Băsescu Traian este cel mai toxic personaj”. E bine că-n 2016 cineva constată că Băsescu este „cel mai toxic”, dar este tardiv. În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman 1, a ocupat funcția de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor și a fost numit în funcția de ministru al transporturilor în guvernele Petre Roman 2. La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN. În 1996 câștigă un mandat de deputat pentru PD tot în Vaslui. A fost ministrul transporturilor și în guvernele Radu Vasile și Mugur Isărescu. Băsescu a fost ales primar al Municipiului București în anul 2000, funcție pe care a deținut-o până în 2004. Din 2004 până în 2014 a fost Președintele României și a supraviețuit două suspendări. Eu sigur, sigur nu l-am votat niciodată pentru nicio funcție, așa cum nu l-am votat niciodată nici pe Ion Iliescu. Mă întreb când veți constata că Iohannis, Cioloș și Nicușor Dan sunt cel puțin la fel de toxici? Probabil prin 2030…
Și, dacă tot ați descoperit că Traian Băsescu este toxic, sistemul pe care-l reprezintă și oamenii pe care i-a ales și pus în funcții cheie, oare nu sunt la fel de toxici?
Faceți o greșeală fundamentală: confundați personajele cu sistemul. Personajele se schimbă, sistemul supraviețuiește „miraculos” din umbră. Personajele sunt irelevante, doar dau o față temporal sistemului, sistemul în sine este toxic și a supraviețuit de când a dat lovitura de Stat în Decembrie 1989. Ion Iliescu, deși a reprezentat PCR-ul, în anii 90 a servit (și) interesele oamenilor din fosta Securitate. Odată cu Traian Băsescu, care dintr-un fesenist veritabil s-a transformat în portavocea „dreptei”, mafia-securistă și-a instalat primul președinte în funcție. Lui Băsescu i-a urmat Iohannis, se încălzește pe margine Cioloș și cu Nicușor Dan, „curat murdari” și ambalați să fraierească turmele de votanți creduli încă o dată. Tragedia este că nici un vot nu poate schimba sistemul. Revoluția fără violență este o iluzie infantilă și teatru de păpuși pentru telespectatori și halitori de intoxicații și sloganuri de pe facebook. Dacă în 89 am dat jos Partidul Comunist, din păcate, de Securitate n-am scăpat niciodată. Și ei au tras sforile și în 89, așa cum le trag și acum.

Și pentru cei care în toți anii ăștia l-au votat cu trei mâini pe Traian Băsescu fără să-l cunoască sau să le pese, aveți în cele ce urmează și CV-ul lui necosmetizat.

TRAIAN BĂSESCU a fost racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de Marină, întocmindu-i-se dosarul personal nr. 3990/09.11.1973. Până la terminarea studiilor, în anul 1976, a fost colaborator al lucrătorilor din Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare. (A nu se confunda cu Direcţia a III-a de Contraspionaj!). În această calitate, elevul militar BĂSESCU TRAIAN avea obligaţia să informeze organele de Securitate despre modul în care se desfăşurau activităţile specifice în Institut, despre comportamentul şi atitudinea colegilor şi ale cadrelor didactice, atât în cadrul activităţilor specifice, cât şi în particular. La terminarea studiilor, Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a încetat legătura cu colaboratorul TRAIAN BĂSESCU dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Județean Constanţa al Ministerului de Interne, Departamentul Securităţii Statului, cu adresa nr. 00151392 din 29-09-1976.
După absolvirea Institutului de Marină, TRAIAN BĂSESCU este încadrat ca ofiţer la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa. În această calitate, TRAIAN BĂSESCU este preluat ca informator-sursă de către lucrătorii Biroului de Securitate Port Constanţa, condus la acea vreme de ofiţerul Dumitru Nicuşor. De folosirea ofiţerului de marină TRAIAN BĂSESCU s-a ocupat direct locotenentul major de Securitate Mihai Avramides, care organiza contacte cu acesta înainte de plecarea în cursă şi la întoarcere. La aceste întâlniri participa şi şeful lui Avramides, Dumitru Nicuşor, care însă se întâlnea şi separat cu TRAIAN BĂSESCU. În calitatea sa de ofiţer de marină, TRAIAN BĂSESCU dădea informaţii cu privire la starea de spirit a echipajului, temele de discuţie abordate de membrii echipajului, activităţile şi contactele pe care membrii echipajului le aveau în porturi, în timpul escalelor, activităţi de contrabandă şi speculă, dar şi despre eventuale aprecieri sau comentarii făcute de membrii echipajului cu privire la conducerea superioară de partid şi de stat. De menţionat faptul că, deşi în acea perioadă era valabil ordinul conform căruia membrilor PCR nu li se puteau lua informaţii scrise, locotenentul major Avramides, care avea o experienţă redusă în munca de Securitate, provenind din sistemul penitenciarelor, a cerut şi a obţinut de la informatorul TRAIAN BĂSESCU mai multe note scrise, pe care le-a depus la dosarul acestuia, nr. 3990/1973.
În jurul anului 1980, Mihai Avramides s-a întors, la cerere, la Direcţia Penitenciarelor. După plecarea lui Avramides din cadrul Biroului de Securitate Port Constanţa, TRAIAN BĂSESCU a continuat să fie prelucrat informativ de ofiţerii Roşioru Ioan şi Deacu Constantin, tot sub coordonarea şefului biroului, Dumitru Nicuşor. Dumitru Nicuşor a trecut după 1989 în SRI, ajungând General, şef al Secţiei SRI Constanţa şi apoi şeful Centrului Operativ Zonal Dobrogea.
TRAIAN BĂSESCU a susţinut în 1981 examenul de Comandant, care a fost o simplă formalitate, a durat numai 5 minute, după care a primit comanda navei Argeş. În acea perioadă, susţinerea de care acesta se bucura era de notorietate în rândul colegilor săi.

În 1984, informatorul TRAIAN BĂSESCU a fost trecut în reţeaua Centrului de Informaţii Externe din Departamentul Securităţii Statului unde a lucrat cu ofiţerul Silvian Ionescu din cadrul Direcţiei I.

În 1987, TRAIAN BĂSESCU este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde îşi desfăşoară activitatea sub directa coordonare a lui Silvian Ionescu, care conducea la acea dată Serviciul I (Belgia – Olanda – Luxemburg) din Direcţia I a CIE. În această perioadă, TRAIAN BĂSESCU a transmis preponderent informaţii de interes economic cu privire la activităţile din porturile maritime Anvers şi Rotterdam, dar şi informaţii cu privire la echipajele navelor care acostau în aceste porturi şi despre membrii personalului diplomatic român din ţările respective.

În vara anului 1988, TRAIAN BĂSESCU a fost retras temporar de la Anvers pentru a participa la un instructaj care a durat două luni şi s-a desfăşurat la Şcoala de ofiţeri MI de la Băneasa.

În 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu, cel care l-a avut în subordine pe TRAIAN BĂSESCU, s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa Comitetului Central, a intrat în anturajul lui Dan Iosif şi ulterior al lui Gelu Voican Voiculescu şi în ianuarie 1990 a fost numit Secretar Executiv al FSN.

La începutul anului 1989, în ascensiunea profesională a lui TRAIAN BĂSESCU intervine o sincopă. Pe 08.03.1989 este rechemat în ţară, fiind acuzat de nereguli grave în administrarea fondurilor NAVROM. TRAIAN BĂSESCU a fost sancţionat pentru că a autorizat, fără aprobarea NAVROM Constanţa, o plată suplimentară de 300.000 de franci belgieni pentru lucrările de reparaţii efectuate la nava Zimnicea în ianuarie 1989. Sancţiunea primită s-a datorat, mai ales, faptului că TRAIAN BĂSESCU a decis ca lucrările de reparaţii să fie executate de Şantierul Naval Belliard din portul Anvers, deşi existau oferte mult mai ieftine de execuţie a lucrărilor din partea altor şantiere navale din acelaşi port. În perioada ianuarie-martie 1989, TRAIAN BĂSESCU a trimis numeroase note informative şi rapoarte în ţară, încercând să-şi justifice deciziile, dar şi lansând acuze grave şi neîntemeiate la adresa Comandantului navei Zimnicea. Din cauza gravităţii excepţionale a faptelor de care a fost acuzat, ţinând cont de legislaţia din acea vreme, numai susţinerea din partea Securităţii poate explica faptul că TRAIAN BĂSESCU a fost sancţionat doar administrativ, şi nu a suportat şi rigorile legii. El a fost chiar menţinut ca angajat al NAVROM Constanţa, fără să mai primească însă nici o însărcinare până la Revoluţie. Imediat după Revoluţie, TRAIAN BĂSESCU a fost numit Director General al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor. Pentru a obţine această funcţie foarte importantă, TRAIAN BĂSESCU s-a bucurat de recomandarea şi susţinerea secretarului executiv al FSN Silvian Ionescu, dar şi ale vechiului său prieten, Călin Marinescu, zis Shogunul, pe atunci Preşedinte al CFSN Constanţa.

În cei 15 ani care au trecut de la Revoluţie, TRAIAN BĂSESCU a ocupat în permanenţă funcţii administrative, cu o singură excepţie, perioada 1993-1996. În tot acest timp, TRAIAN BĂSESCU a reuşit să-şi creeze o imagine de om gospodar, de bun administrator, folosindu-şi exclusiv calităţile de comunicator şi de manipulator al opiniei publice, pentru că rezultatele efective obţinute de TRAIAN BĂSESCU în administraţie sunt dezastruoase. Perioada am prezentat-o mai sus, iar în continuare vom prezenta o sinteza a activităţii lui TRAIAN BĂSESCU în funcţii administrative ce demonstrează că episodul din CV-ul său nu a fost un simplu accident.

Imediat după Revoluţie, TRAIAN BĂSESCU a urcat rapid în funcţie, de la Director în Minister, la Subsecretar de stat şi de la începutul anului 1991, la Ministru al Transporturilor. În aceşti 3 ani (1990-1992), TRAIAN BĂSESCU a ignorat complet problemele reale din transporturile româneşti şi anume starea proastă a drumurilor (nici un kilometru de şosea nu a fost modernizat în aceşti 3 ani), diminuarea alarmantă a traficului de persoane şi mărfuri pe CFR, concomitent cu scumpirea exagerată a acestui tip de transport, starea deplorabilă a flotilei TAROM (excepţie făcând cele două aeronave Airbus, cumpărate de Petre Roman, într-o afacere din care s-a încasat un comision de 1,3 milioane dolari). Dar această perioadă va rămâne în memoria colectivă ca perioada în care a dispărut mai mult de jumătate din flota maritimă a României, cealaltă parte dispărând şi ea în a doua perioadă de ministeriat al lui TRAIAN BĂSESCU, cu aportul determinant al FPS-ului condus de Sorin Dimitriu şi Radu Sârbu. Dispariţia flotei române a însemnat una dintre cele mai oneroase afaceri de după Revoluţie, care s-a soldat cu pierderi de sute de milioane de dolari pentru statul român, dar şi cu câştiguri pe măsură pentru cei implicaţi direct. Alături de TRAIAN BĂSESCU, au fost inculpate alte 80 de persoane, printre care alţi doi foşti Miniştri ai Transporturilor, Radu Sârbu fostul Preşedinte al FPS. Dintre toţi, numai TRAIAN BĂSESCU refuza să se prezinte în faţa justiţiei, tocmai pentru că ştia că, deşi nu a semnat nici un act pentru vânzarea vreunei nave, el era cel care a orchestrat această uriaşă operaţiune, care a dus la dispariţia efectivă a flotei române.

Tot TRAIAN BĂSESCU e cel care a creat la începutul anului 1990 o vastă reţea, alcătuită din înalţi funcţionari din Ministerul Transportului, în fruntea cărora s-a aflat bunul său prieten Călin Marinescu (Shogunul), dar şi din firme româneşti şi mai ales străine care au obţinut sute de milioane de dolari din exploatarea şi valorificarea flotei române. Una dintre cele mai cunoscute componente ale acestei uriaşe operaţiuni de spoliere a avuţiei naţionale a fost afacerea Petromin-Klaveness (Norvegia), prin care 18 dintre cele mai moderne nave româneşti au fost făcute practic cadou firmei norvegiene care, la data semnării contractului cu Petromin, era în pragul falimentului, mai având în dotare doar câteva vrachiere şi nave multifuncţionale. E de remarcat că, în urma afacerii Petromin-Klaveness, TRAIAN BĂSESCU nu a primit numai recompense de ordin material, ci a obţinut şi diploma de absolvent al Cursurilor Avansate de Management în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al statului norvegian. Întregul rechizitoriu care a stat la baza inculpării lui TRAIAN BĂSESCU şi a complicilor lui este public şi poate fi studiat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, ancheta în cazul Flota a început încă din timpul regimului Constantinescu, în 2000 secretarul de stat din Ministerul Justiţiei, Mocuţa, trimiţând la Camera Deputaţilor înştiinţarea cu privire la începerea urmăririi penale.

În perioada 1996-2000, TRAIAN BĂSESCU a fost din nou numit Ministrul Transportului. În acest interval de timp, s-a realizat un singur lucru: asfaltarea unor şosele naţionale care ajunseseră într-un grad de degradare extrem. Reabilitarea acestor şosele s-a făcut cu banii cetăţenilor, care au fost obligaţi să plătească celebra taxă BĂSESCU, bani care au ajuns în conturile firmelor apropiate lui TRAIAN BĂSESCU şi PD-ului. Tot atunci, TRAIAN BĂSESCU a definitivat, cu ajutorul FPS-ului, înstrăinarea flotei române şi a adus, împreună cu FPS-ul, TAROM-ul în pragul falimentului. SNCFR a fost divizat în mai multe companii, dar acest lucru nu a dus la eficientizarea activităţii, ci doar la distribuirea de funcţii de directori mai multor clienţi politici, compania rămânând în toată această perioadă pe primul loc pe lista datornicilor la bugetul statului şi regia cu cele mai mari pierderi din exploatare. De asemenea, în perioada 1996-2000, SNCFR a constituit, alături de Petrom, Renel şi Sidex, principala cale de drenare a fondurilor publice către clientela politică a coaliţiei aflată la putere. Cea mai cunoscută mostră de jaf al banului public a fost reabilitarea autostrăzii Bucureşti – Piteşti. Lucrările au costat circa 100.000.000 dolari, din care 53,1 milioane dolari credit BERD, iar 44 milioane dolari de la Guvernul României. La doar o lună de la darea în folosinţa a autostrăzii, s-a prăbuşit un pod peste un canal de colectare a apelor, iar după 3 luni, covorul asfaltic a început să se desprindă, aşa încât, după 6 luni, gropile acopereau cea mai mare parte din suprafaţa autostrăzii, făcând imposibilă circulaţia şi impunând angajarea unor noi lucrări de asfaltare.

Între 2000 şi 2004, activitatea de Primar General al Capitalei a lui TRAIAN BĂSESCU nu a dus la finalizarea niciunuia dintre programele necesare Bucureştilor, deşi multe din ele au fost subiecte de campanie electorală. Curăţenia oraşului, asfaltarea şi reabilitarea străzilor, fluidizarea circulaţiei, reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, construcţia de locuinţe sociale, repararea şcolilor, toate sunt bile negre pentru Primarul General al Capitalei după 4 ani de mandat.

TRAIAN BĂSESCU şi-a început activitatea politică în anul 1991, când a fost numit Ministru al Transporturilor în Guvernul Roman. În 1992, când s-a produs scindarea FSN în două tabere (în jurul lui Ion Iliescu şi în jurul lui Petre Roman) TRAIAN BĂSESCU a ales tabăra Roman. Adevărata afirmare politică a lui TRAIAN BĂSESCU a început însă în 1996. Cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1996, fiind acuzat de adversarii politici că este principalul vinovat pentru dispariţia flotei, a făcut un gest spectaculos, demisionând din funcţia de Deputat, renunţând astfel la imunitatea parlamentară şi punându-se la dispoziţia justiţiei. În realitate, acest demers politic care i-a atras multă simpatie în rândul electoratului, a fost bine calculat, TRAIAN BĂSESCU ştiind clar că timpul scurt rămas până la alegeri nu permitea organelor de anchetă să definitiveze un dosar extrem de amplu cum era şi este dosarul Flota. Mai mult, TRAIAN BĂSESCU a obţinut numirea ca Director de campanie electorală al lui Petre Roman şi primul loc pe lista de candidaţi ai PD pentru Camera Deputaţilor în judeţul Vaslui. În acest mod, TRAIAN BĂSESCU şi-a asigurat un alt fel de imunitate, ştiind foarte bine că nici un organ de anchetă nu va avea curajul să-l aresteze pe directorul campaniei electorale al unuia din primii trei candidaţi la Preşedinţie şi unul dintre cei mai mediatizaţi candidaţi ai opoziţiei din acea vreme, în condiţiile în care toate sondajele indicau că PD-ul va participa la guvernare după alegerile din 1996. TRAIAN BĂSESCU a considerat că, acţionând astfel, are şanse să închidă odată pentru totdeauna chestiunea Flota, atât din punct de vedere mediatic, cât şi juridic.

După alegerile din 1996, TRAIAN BĂSESCU este numit Ministru al Transporturilor în Guvernul Ciorbea. Activitatea sa ca Ministru din perioada 1997-2000 am prezentat-o sintetic mai sus, dar foarte importantă a fost activitatea politică a acestuia din perioada respectivă. Iniţial, TRAIAN BĂSESCU s-a plasat în rândurile baronilor PD, alături de Victor Babiuc, Radu Berceanu, Bogdan Niculescu-Duvăz, Alexandru Sassu, oameni care au constituit trupa de şoc a lui Petre Roman în disputa cu adversarii politici din PDSR, dar şi din CDR. TRAIAN BĂSESCU s-a remarcat rapid ca vârful de lance al PD-ului în lupta cu colegii din coaliţie. Prima victorie importantă a fost schimbarea Primului Ministru Victor Ciorbea în primăvara anului 1998, acţiune începută de TRAIAN BĂSESCU în decembrie 1997 prin declanşarea crizei guvernamentale. BĂSESCU a ştiut să exploateze foarte bine această victorie, asigurându-şi o imagine de luptător pe scena politică românească, locul doi în partid, dar mai ales locul doi în Guvernul condus de Radu Vasile. Din acest moment şi până la alegerile din 2000, TRAIAN BĂSESCU a susţinut în permanenţă o stare de conflict în cadrul coaliţiei de guvernare, iniţiind dispute cu colegii de Guvern şi alţi lideri ai partidelor aflate la putere: Valeriu Stoica, Radu Sârbu, Andrei Marga, Nicolae Noica, Traian Remeş, Varujan Vosganian, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan etc. El a reuşit în acest mod să-şi creeze o mare notorietate, fiind zilnic prezent pe micul ecran şi pe prima pagină a ziarelor, dar şi o imagine de personaj politic fără scrupule, rău de gură, pus în permanenţă pe harţă şi care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

La începutul anului 2000, în vizorul său a intrat şi Petre Roman, cu care a avut mai multe dispute publice, alimentând astfel ideea că el, TRAIAN BĂSESCU, este de facto numărul unu în partid şi pregătind debarcarea lui Petre Roman din fruntea PD. În acest context trebuie privită şi strategia adoptată de TRAIAN BĂSESCU înainte de alegerile locale din 2000 când, deşi fusese solicitat de către Petre Roman să candideze la Primăria Capitalei încă din februarie 2000, a refuzat în nenumărate rânduri, dar în paralel a încurajat desemnarea de către PD a unui candidat lipsit de orice şansă. Pe acest fond când, după apariţia mai multor sondaje de opinie dezastruoase pentru PD, insistenţele de a accepta să candideze au crescut, TRAIAN BĂSESCU a acceptat să se înscrie în cursă pe 5 mai 2000, exact în ultima zi în care se mai acceptau candidaturile. Prin această manevră, TRAIAN BĂSESCU şi-a creat imaginea de salvator al Partidului Democrat, demarând practic acţiunea de înlăturare a lui Petre Roman din funcţia de Preşedinte PD. Pentru aceasta, s-a autoimpus ca Director al campaniei electorale a lui Petre Roman, poziţie din care l-a sabotat sistematic, aceasta făcând ca Roman să obţină în toamna anului 2000 de 3 ori mai puţine voturi decât PD, partidul pe care îl reprezenta. Este de notorietate faptul că mai mulţi şefi de filiale ale partidului au fost sunaţi de TRAIAN BĂSESCU, care le-a cerut să se concentreze exclusiv pe campania parlamentară în detrimentul celei prezidenţiale a lui Petre Roman.

Apoi, în anul 2001, s-a folosit de liderii din PD Berceanu, Duvăz, Sassu, Simona Marinescu pentru a obţine voturile congresului PD, înlocuindu-l astfel din funcţia de Preşedinte PD pe Petre Roman. La acelaşi congres, imediat după ce a fost numit Preşedinte, şi-a sacrificat aliaţii amintiţi mai sus, niciunul dintre ei nemaiobţinând funcţiile promise în conducerea PD. De atunci, toţi liderii marcanţi ai PD, cu excepţia lui Radu Berceanu, au părăsit partidul condus de TRAIAN BĂSESCU, din cauza stilului dictatorial pe care acesta l-a impus în conducerea partidului.

În perioada 2001-2004 TRAIAN BĂSESCU şi-a folosit poziţia de Primar General al Capitalei pentru a-şi impune o nouă imagine publică, aceea de unic adversar al partidului de guvernământ, pregătindu-şi astfel ascensiunea spre cea mai înaltă demnitate în stat, aceea de Preşedinte al României. Lansarea acestei adevărate campanii a fost făcută printr-o declaraţie care-i defineşte stilul de a face politică, acuzându-l pe Adrian Năstase. În continuare, TRAIAN BĂSESCU a purtat un război de gherilă cu Adrian Năstase. Pe fondul nemulţumirilor sociale şi al deteriorării imaginii PSD, acest război i-a atras o simpatie largă în rândul populaţiei. În final, singurul obstacol în faţa nominalizării sale ca reprezentant al Alianţei PNL-PD în cursa prezidenţială l-a reprezentat Theodor Stolojan, candidatul desemnat al alianţei. TRAIAN BĂSESCU a reuşit să-l determine pe acesta să se retragă din cursa pentru Preşedinţia României şi din viaţa politică, cu numai trei săptămâni înainte de campania electorale, în urma unei intense acţiuni de constrângere, manipulare şi şantajare.

În întreaga sa activitate, TRAIAN BĂSESCU a fost călăuzit de două ţeluri: ascensiunea în ierarhia socială şi înavuţirea. Dacă pentru atingerea primului ţel s-a folosit de relaţia sa privilegiată cu Securitatea de până în 1989 şi de activitatea politică, ulterior, pentru înavuţire a considerat că orice metodă este permisă. În continuare, vă vom prezenta numai o parte din afacerile necurate care au creat bunăstarea familiei BĂSESCU:

În 10.01.1980, lui TRAIAN BĂSESCU, pe atunci ofiţer angajat la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa, i s-a repartizat din fondul locativ de stat un apartament cu 4 camere plus dependinţe, situat în Aleea Zmeurei nr. 2, bl. U, sc. A. Cum la acea dată familia sa se compunea din soţie şi un copil, repartizarea s-a făcut cu încălcarea normelor legale în vigoare, pentru că avea dreptul la doar 2 camere).

În 26.05.1992, TRAIAN BĂSESCU a cumpărat locuinţa respectivă, pe baza contractului nr. 1415, achitând pe loc suma de 140.000 de lei.

În 10 ianuarie 1991, Primăria Capitalei, a pus la dispoziţia Ministerului Transporturilor apartamentul nr. 4 din strada Argentina nr. 2, bl.12, et. 2 (Piaţa Victoriei), cu adresa nr. 118053. Acest apartament a fost ocupat de TRAIAN BĂSESCU.

În 22.08.1991, TRAIAN BĂSESCU a renunţat la apartamentul din strada Argentina şi a primit în aceeaşi zi, cu aprobarea lui Petre Roman, repartiţie pentru imobilul de lux din Bulevardul Aviatorilor nr. 57, prin comunicarea Secretariatului General nr. 15/4086/1991. În baza acestor acte, ICRAL Herăstrău a întocmit contractul de închiriere 60165 din 28 august 1991. Aşa cum rezultă din Adresa 1888 din 21 iulie 1991 a Ministerului Transporturilor, la acea dată, TRAIAN BĂSESCU îşi avea domiciliul stabil în Constanţa. În aceste condiţii, conform Legii 5/1973 nu i se putea repartiza o locuinţa într-o altă localitate cu încheierea contractului pe durată nedeterminată (putea beneficia, eventual, doar de o locuinţă de serviciu). Contractul de închiriere pentru imobilul din Bulevardul Aviatorilor nr. 57 era nul de drept deoarece, conform Legii 5/1973, o persoană fizică nu putea deţine în acelaşi timp două locuinţe proprietate de stat. Astfel, dacă TRAIAN BĂSESCU, împreună cu familia şi-ar fi stabilit domiciliul în Bucureşti, înainte de a i se încheia contractul pentru imobilul din Bulevardul Aviatorilor ar fi trebuit să facă dovada că a predat apartamentul din Constanţa, Aleea Zmeurei dar, aşa cum am arătat, acest apartament nu numai că nu a fost predat statului, ci a fost chiar cumpărat de TRAIAN BĂSESCU un an mai târziu.

În 1997, motivând că imobilul din Bulevardul Aviatorilor nr. 57 este revendicat de foştii proprietari, TRAIAN BĂSESCU a solicitat, în calitate de Ministru al Transporturilor, atribuirea unei locuinţe de protocol. RAAPPS i-a repartizat pentru perioada mandatului de ministru locuinţa din B-dul Mareşal Prezan nr. 4. În realitate, Primarul General al Capitalei nu numai că nu a părăsit imobilul din B-dul Aviatorilor nr. 57, dar, în 1998, Direcţia de Administrare a Fondului Imobiliar i-a prelungit contractul de închiriere până în 2004. Chiriaş la propria Primărie, în vila din B-dul Aviatorilor nr. 57, TRAIAN BĂSESCU a solicitat RAAPPS, în 2000, prelungirea contractului de închiriere pentru apartamentul din B-dul Mareşal Prezan nr. 4. Solicitarea Primarului General nu era una legală, întrucât pierduse calitatea de demnitar dar, la intervenţia ministrului PSD, Şerban Mihăilescu, RAAPPS i-a prelungit contractul de închiriere.

În 9 august 2000, TRAIAN BĂSESCU a cumpărat un teren intravilan de 3.700 de metri pătraţi, situat în Aleea Privighetorilor, pe care a plătit pe loc 1.483.244.000 lei. O adevărată afacere, având în vedere că a reuşit să achiziţioneze, cu numai 50.000 de dolari, un teren de 3.700 de metri pătraţi în Băneasa, cumpărând cu 13 dolari metrul pătrat de teren, care în ofertele agenţiilor imobiliare era cotat la peste 100 de dolari. Cel care i-a vândut lui TRAIAN BĂSESCU terenul din Băneasa la acest preţ derizoriu este Costel Căşuneanu, om de afaceri care are peste 100 de TIR-uri, o fabrică de parchet, o benzinărie şi o staţie de service auto în comuna Oituz. Explicaţia acestei afaceri imobiliare este că, pe vremea când era ministru al Transporturilor, BĂSESCU i-a facilitat lui Cășuneanu obţinerea de autorizaţii de transport scutite de taxe, pe destinaţiile Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Franţa.

La sfârşitul anului 2003, TRAIAN BĂSESCU a vândut terenul din Băneasa şi a cumpărat o vilă pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti pentru care a achitat pe loc suma de 280.000 dolari. TRAIAN BĂSESCU a trecut-o fictiv pe numele fiicei sale Ioana, pentru a nu fi obligat să justifice în faţa legii provenienţa banilor cu care a cumpărat-o. TRAIAN BĂSESCU, în calitate de Primar General, şi-a acordat un apartament de 370 metri pătraţi într-o vilă de lux în zona Foişorul de Foc din Bucureşti, pe strada Ştefan Mihăileanu, nr. 2, achiziţionat la un preţ derizoriu în 2002 şi achitat pe loc.

În 1994, TRAIAN BĂSESCU a înfiinţat, împreună cu alţi patru asociaţi, firma Triton Company, la care deţine 20% din acţiuni. La această firmă, asociat şi administrator este Ionescu Dumitru, cel care i-a precedat lui TRAIAN BĂSESCU în funcţia de şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers şi fost ofiţer de Securitate. Cenzorul permanent al firmei Triton Company este Nicolae Vărzaru, fost contabil al Clubului Dinamo, implicat în fraudarea Clubului alături de Vasile Ianul. Triton Company a fost înfiinţată la un an după Triton Grup srl, firmă care îi are ca asociaţi pe ofiţerul acoperit Ionescu Dumitru şi pe Brânză Paul, un alt prieten foarte bun al lui TRAIAN BĂSESCU. Brânză Paul este şi el asociat cu TRAIAN BĂSESCU la Triton Company, unde este şi administrator.

O altă firmă la care TRAIAN BĂSESCU era de data aceasta asociat unic şi care era administrată de soţia sa, Maria, este M.T. Vega Transport srl, firmă înfiinţată în 1996 şi care, aparent, nu a funcţionat niciodată.

TRAIAN BĂSESCU a declarat întotdeauna că veniturile sale provin dintr-o afacere cu îngheţată: Prod Cros srl, la care asociat nu este el, ci soţia lui, Maria BĂSESCU, cu 20 de procente din beneficii şi pierderi şi fratele lui, Mircea BĂSESCU, cu 39 de procente din beneficii şi pierderi. Firma Prod Cros srl a achiziţionat în 1994 fabrica de îngheţată printr-un credit extern luat prin Banca Agricolă, pe care nu l-a rambursat în totalitate, restanţele fiind ulterior preluate la datoria de stat.

Cea de a patra firmă a familiei BĂSESCU, AMC Cros srl este o firmă de produse lactate, care o are ca acţionar pe Maria BĂSESCU, cu 20% din profit şi pierderi. Aceasta firmă a fost înfiinţată în 1994, odată cu Prod Cros srl, de către Maria BĂSESCU şi Mircea BĂSESCU. Familia BĂSESCU deţine exact aceleaşi procente ca la Prod Cros srl: Maria BĂSESCU – 20% şi Mircea BĂSESCU – 39%. Ceilalţi acţionari sunt, la fel ca la Prod Cros srl, cei doi oameni de încredere ai lui TRAIAN BĂSESCU: Anca Ivaşcu – 39% şi Dumitru Scăiceanu – 2%. Anca Ivaşcu este sora lui Aurelian Ivaşcu, membru PSD, consilier local la Constanţa, apropiat al lui Radu Mazăre. TRAIAN BĂSESCU a introdus-o pe Anca Ivaşcu şi între acţionarii de la Aliment Murfatlar srl, unul dintre principalii sponsori ai campaniei electorale a Partidului Democrat şi ai lui TRAIAN BĂSESCU.

În anul 2001, TRAIAN BĂSESCU figura printre acţionarii persoane fizice la Banca Comercială Unirea, alături de şeful Direcţiei de Supraveghere Bancară Nicolae Cinteză, şi de Cristian Burci, patronul de la Prima TV, ca acţionar majoritar figurând un grup de firme ruseşti. Bilanţurile oficiale depuse de toate aceste firme la Registrul Comerţului nu justifică nici pe departe investiţiile imobiliare ale familiei BĂSESCU şi aceasta explică de ce încearcă Primarul General să-şi camufleze averea, trecând-o pe numele rudelor. La fel de greu de justificat sunt şi cheltuielile exorbitante făcute de fiica lui TRAIAN BĂSESCU, Ioana, care a deschis un magazin de lux în incinta hotelului Hilton din Bucureşti. Magazinul şi investiţia totală făcută de fiica lui sunt estimate la 1.000.000 de euro.

Prin intermediul fratelui său, Mircea BĂSESCU, TRAIAN BĂSESCU este implicat într-un mare număr de afaceri în Constanţa. În 1991, pe când era Ministru al Transporturilor, TRAIAN BĂSESCU a înfiinţat la Constanţa firma Star Sea Co. srl. La fel ca la Prod Cros srl şi AMC Cros srl, TRAIAN BĂSESCU deţine această firmă prin intermediul fratelui său, Mircea şi Anca Ivaşcu. Tot prin Mircea BĂSESCU şi Anca Ivaşcu, TRAIAN BĂSESCU a înfiinţat în 2001 la Constanţa firma Miral Cross Ships Supply srl, care se ocupă de activităţi anexe transporturilor pe apă. În 2002, pe numele lui Mircea BĂSESCU a fost înfiinţată firma de consultanţă MB Consult Company srl. Mircea, fratele lui TRAIAN BĂSESCU deţine în totalitate această firmă, fiind şi unicul ei administrator.

În activitatea sa de Ministru al Transporturilor şi de Primar General al Capitalei, în afară de afacerea Flota, numele lui TRAIAN BĂSESCU a mai fost legat de numeroase afaceri dubioase ce pot explica situaţia materială înfloritoare a familiei sale. Ca Ministru al Transporturilor, TRAIAN BĂSESCU a iniţiat şi demarat în 1997 o serie de activităţi ca dezmembrarea materialului rulant al SNCFR şi vânzarea componentelor la fier vechi, curăţirea şi întreţinerea terasamentelor de cale ferată etc., pe care le-a încredinţat unor apropiaţi. Aceste activităţi plătite din bugetul Ministerului Transporturilor erau extrem de rentabile, dar mai ales erau imposibil de controlat ulterior sub aspect cantitativ şi calitativ, reprezentând o sursă continuă de fonduri pentru el şi apropiaţii săi. La aceste activităţi, s-a adăugat încredinţarea fără licitaţie a lucrărilor de modernizare şi asfaltare a drumurilor.

Ca Primar General, TRAIAN BĂSESCU a debutat în 2000, la numai o lună de la învestirea în funcţie cu o operaţiune extrem de contestată, demolarea chioşcurilor, în urma căreia zeci de mii de familii au rămas fără sigurul mijloc de subzistenţă. Explicaţia acestei acţiuni se regăseşte în sumele foarte mari de bani primite de TRAIAN BĂSESCU, atât pentru campania electorală din anul 2000, cât şi pentru folosul personal, de la două mari firme de supermarket-uri, Carrefour şi Billa, interesate în eliminarea concurenţei reprezentate de chioşcurile care vindeau marfa ieftin.

Alte afaceri care au reprezentat şi mai reprezintă surse importante de câştig pentru Primarul General sunt încredinţarea lucrărilor de asfaltare exclusiv câtorva firme apropiate lui TRAIAN BĂSESCU, închirierea a 648 de WC-uri ecologice, a căror întreţinere costă 7 miliarde de lei lunar, autorizarea câtorva zeci de firme de alimentaţie publică să-şi desfăşoare activitatea în parcurile Capitalei etc.

O altă operaţiune care i-a adus un comision important lui TRAIAN BĂSESCU a fost afacerea Parcul Bordei – Satul Francez. Complexul de vile a fost construit la jumătatea anilor ’90, pe un teren din Şoseaua Nordului care ulterior a fost revendicat. TRAIAN BĂSESCU i-a oferit proprietarului (Costel Costanda, un apropiat al Vicepreşedintelui PD Radu Berceanu) în schimbul terenului revendicat în suprafaţă de 19.000 metri pătraţi, cea mai scumpă zonă rezidenţială a capitalei, 3,3 hectare de teren (Parcul Bordei), pe malul lacului Floreasca, în cartierul Primăverii. Cele 3,3 hectare de teren date în proprietate de TRAIAN BĂSESCU valorează, la preţul pieţei, 33.000.000 de euro (1000 de euro metrul pătrat), în condiţiile în care terenul primit la schimb de Primăria Capitalei valorează numai 9.500.000 de euro, la preţul pieţei (500 de euro metrul pătrat). TRAIAN BĂSESCU se afla în relaţii apropiate cu controversatul om de afaceri Frank Timiş, căruia i-a promis sprijin în Proiectul Roşia Montană, încă din perioada în care era numărul doi în Guvernul Radu Vasile.

În 1990, întreaga flotă maritimă a României era grupată la IEFM NAVROM: Flota de Pescuit Oceanic la Tulcea, Flota de Pescuit Fluvial la Galaţi; Flota maritimă cuprindea 390 nave, de la cargouri de 3000 de tdw până la mineraliere de 165.000 tdw;
– Ca tonaj, flota avea în jur de 17 milioane tdw, ocupând locul 7 în lume (depăşind flotele unor ţări precum Franţa şi Germania); valoarea de piaţă a flotei era de 4-6 miliarde de dolari;

– C.L.C.: în terminologia maritimă internaţională reprezintă titulatura “căpitan/comandant de cursă lungă”; în perioada 1975-1987, promoţiile Secţiei Civile a Institutului Superior de Marină nu au mai făcut faţă creşterii explozive a numărului de nave;

– Se va apela fie la ofiţeri de marină militară, fie la avansarea rapidă a unor ofiţeri tineri, eludând gradele pe care aceştia trebuiau să le obţină în prealabil;

– În aceste condiţii ajunge Traian BĂSESCU comandant de navă;

Atribuţiile comandantului:

– este singurul înarmat cu arme de foc la bordul navei;
– poate să hotărască în orice problemă, fără a se consulta cu nimeni;
– poate oficia căsătorii;
– poate aresta şi încarcera;
– poate decide eşuarea sau chiar scufundarea navei;

– La IEFM Navrom Constanţa, după revenirea din cursă, fiecare comandant trebuia să prezinte un raport de activitate (în afara Jurnalului de Bord), după care se întâlnea cu ofiţerii de Securitate care răspundeau de întreprinderi;
– Întrevederea nu era consemnată în scris, note scrise dând doar informatorii de la bordul navei;

TRAIAN BĂSESCU a făcut avere prin următoarele metode:
– Achiziţionarea de alimente în porturi străine, de calitate inferioară, pentru care plătea preţ de calitate superioară (acest lucru se făcea în colaborare cu agentul Navrom din portul respectiv, ship shandler);
– Tot în înţelegere cu agentul, se aprovizionau cu cantităţi de motorină şi ulei mult mai mici, pentru care plăteau preţuri mari;
– O altă sursă de venituri ilicite era încărcarea devizelor la lucrările de reparaţii ale navelor româneşti din Marea Nordului, unde BĂSESCU era reprezentant Navrom (ofiţer acoperit). BĂSESCU a fost în legătură cu colonelul Vasile Stanciu (acum şeful Unităţii de Ofiţeri Acoperiţi din SRI – listă ce urmează a fi publicată, fiind planificată de serviciile NATO).
– Una dintre aceste manevre i-a fost fatală lui BĂSESCU care, la sugestia Securităţii, va fi retras în 1989 (ordin semnat de contraamiralul Anghelescu);
– După unele mărturii demne de crezare, în 1989, după sinuciderea generalului Milea, în biroul acestuia s-ar fi găsit o Notă prin care se solicita pentru ofiţerul acoperit (gradul de căpitan) MapN, BĂSESCU Traian, aprobarea de trecere în structurile Securităţii (actualul SIE);
– În februarie 1990, Nicolae Văcăroiu aproba vânzarea ca fier vechi a 26 de nave; durata de viaţă, general acceptată, a unei nave este de 25 de ani; după acest termen, ea mai poate naviga dacă îndeplineşte cerinţele Registrului Naval;
– Lansată sub „pavilion de complezenţă” (Panama, Liberia), nava vândută iniţial ca fier vechi mai poate circula ani buni şi aduce profituri substanţiale;
– În 1991, fratele lui TRAIAN BĂSESCU, Mircea BĂSESCU (tot CLC) pleacă în Japonia (port Yokohama) cu un mineralier de 165.000 tdw; de la Yokohama, Mircea BĂSESCU trimite o telegramă, anunţând că nava s-a stricat şi necesită reparaţii capitale;
– Ministrul TRAIAN BĂSESCU aprobă, reparaţia, în valoare de 1 200 000 de dolari; justificarea banilor s-a făcut cu acte dubioase, iar la revenirea în ţară, nava a intrat în alte „reparaţii capitale”.

Contractele de bare-boat

– Alături de contractele PETRO-KLAV şi ERMIS, contractele bare-boat, aprobate în perioada cât BĂSESCU a fost Secretar de Stat şi Ministru (guvernele Roman şi Stolojan), s-au dovedit un eşec;
– NAVROM (respectiv cele trei companii rezultate din fragmentarea acestuia) pune la dispoziţia unei persoane (fizice sau juridice) una sau mai multe nave;
– Persoana respectivă asigură managementul acestora (contracte de cărăuşie marfă, plata echipajului, aprovizionarea cu combustibil); reparaţiile se fac pe socoteala proprietarului, iar profitul se împarte în două; în urma acestor contracte, toate navele au fost pierdute;
– Metode au fost următoarele:
a. Reparaţii fictive sau devize încărcate;
b. Managerii au îndatorat navele (neplătind achiziţiile);
c. Managerii, uzând de fals, au pus gaj navele (deşi nu le aparţineau) şi au luat împrumuturi enorme de la bănci;
– Contractele de bare-boat, începute de TRAIAN BĂSESCU şi Călin Marinescu (Secretar de Stat în perioada cât BĂSESCU a fost ministru), au continuat şi sub mandatele miniştrilor Paul Teodoru şi Aurel Novac;
– Printre cei care s-au îmbogăţit din contractele de bare-boat se numără Adolf Bidea şi Gheorghe Bosânceanu.
– Călin Marinescu şi Gheorghe Bosânceanu au fost comandanţi de nave şi apropiaţi ai lui BĂSESCU;

Dosarul Flota

– dosarul „Flota” instrumentat de PNA nu cercetează decât cazul a 16 nave Navrom; Petromin SA cuprindea Flota Strategică şi a rezultat în urma divizării Navrom; printre vasele strategice se numărau petrolierele şi mineralierele;
– navele au fost ipotecate de Christiana Bank – Oslo (Norvegia), în favoarea societăţii Torvald-Klavenes – Oslo, cu care Petromin formase o societate mixtă (joint-venture), Petro-Klav;
– grupul Klavenes a încasat de la Christiana Bank (în contul celor 16 nave româneşti) circa 150 de milioane de dolari; neachitându-şi ratele, navele au fost vândute de bancă;
– banca a dat doar 50% din valoarea navelor, prejudiciul adus statului român fiind de peste 300 de milioane de dolari (doar pentru 16 nave!);
– BĂSESCU a fost acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, bancrută frauduloasă, spălare de bani, înşelăciune şi delapidare;
– Au mai fost acuzaţi: Paul Teodoru, Radu Sârbu şi Aurel Novac; s-au sesizat nereguli la toate cele trei companii: Romline, Navrom, Petromin;
– BĂSESCU, în calitate de Subsecretar de Stat la Subsecretariatul pentru Navigaţie Civilă, a trimis o ordonanţă către Petre Roman, prin care solicita acordarea sumei de 683 000 dolari din fondul valutar al statului, pentru eliberarea remorcherului românesc „Hercule”, arestat în Suez;
– Ulterior, compania Romline, condusă de Gheorghe Serescu închiriază navele „Mangalia”, „Tutova” şi „Tuzla” firmei americane King Shipping Management;
– BĂSESCU aprobă schimbarea pavilionului, pentru ca navele să poată circula sub pavilion cipriot (încalcă flagrant legea!);
– Partenerul american înfiinţează o firmă în Cipru, la care înregistrează cele trei nave închiriate, deşi nu avea nici o legătură cu societatea constănţeană Romline;
– BĂSESCU a fost acuzat de implicare în fraudarea cu 100,5 milioane de dolari a Petromin, prin intermediul firmei mixte „Minerva Shipping Company” cu sediul în Malta;
– Cota de participare a fost de 50% Petromin şi 50% Ermis Maritime cu sediul în Liberia; contribuţia părţii române consta în 7 nave şi a firmei străine în participare cu contravaloarea reparaţiilor şi retehnologizării acestora;
– În calitate de Ministru al Transporturilor, BĂSESCU îi transmite Primului Ministru un memoriu de fundamentare pentru aprobarea prin Hotărâre de Guvern a participării Petromin la constituirea societăţii mixte (ce urma să aibă profit de 16,2 milioane dolari, din care 50% ar fi revenit părţii române);
– Navele au fost transferate în baza unor documente ilegale (nu au existat procese de predare primire a gestiunii; valoarea din actul de vânzare a unor nave a fost derizorie) şi a avut drept consecinţă pierderea profitului de peste 6 milioane de dolari; toate cele 7 nave au fost pierdute;
– În cazul Torvald Klavenes (ce debutează în 1990), grupul de firme norvegian face o vizită în portul Constanţa; un an mai târziu (1991), conducerea CNM Petromin îi înaintează ministrului TRAIAN BĂSESCU un material din care reiese starea tehnică proastă a navelor companiei;
– Soluţia avansată era acordarea unui împrumut de 45 de milioane de dolari pentru retehnologizarea a 15 nave; finanţarea urma să fie oferită de grupul de firme Torvald Klavenes;
– La 14 mai 1991, s-a înregistrat contractul de societate mixtă între AS Klavenes Chartering Norvegia şi Petromin, cu participare în părţi egale;
– În urma unei vizite la Oslo a lui TRAIAN BĂSESCU în calitate de ministru, ia fiinţă firma Petromin Overseas Inc., înregistrată în Liberia; prin ordinul lui TRAIAN BĂSESCU, în 1992, navele Cărbuneşti, Comăneşti, Bobâlna şi Borzeşti au fost trecute sub pavilion Liberian;
– Concernul norvegian era interesat de asigurarea intereselor sale în zona Golfului Arabiei, compania dezvoltând transport cargo în „Saadyat Free Zone – Abu Dhabi”;
– În zona Golfului Persic se jucau interese de rang mondial: „GIAT Industries”, grup industrial de armament din Franţa dorea să evite falimentul, iar Rusia, cu şantierele navale Baltiisky Zavod dorea să se reintegreze în arena mondială;
– Concernul norvegian a apelat la aparenta retehnologizare a flotei româneşti pentru a o vinde în altă parte; vânzarea navelor româneşti s-a făcut pe sume derizorii: vrachierul Balş a devenit „Mounth Parnitha” (158.158 tdw, construit la Mangalia în 1982); a fost vândut unei firme greceşti pentru suma de 2.100.000 de dolari; nava Borzeşti (64.854 tdw) a fost vândută pentru 3.500.000 dolari;
– Prejudiciul în dosarul Flota este de 324.514.689 USD (peste 11 miliarde de lei);
– Afacerea a fost condusă de TRAIAN BĂSESCU prin asumarea ilegală a funcţiei de preşedinte/director al societăţii mixte Petroklav Inc. Bahamas (rezultată din asocierea CNM Petromin cu Torvald Klavenes);
– BĂSESCU avea drept de dispoziţie şi operare în contul bancar al societăţii mixte Petroklav, permiţând alimentarea nejustificată a acestuia cu suma de 500.000 dolari din creditul Petromin Overseas Inc. Liberia, cu care nu se afla în nici o relaţie comercială;
– Suma a fost evidenţiată în City Bank Londra, ca un transfer intern cu titlu de plată a unei prime de asigurare către Petroklav Inc. Bahamas pentru nava Băiceşti;
– Prima de asigurare era în realitate datorată de altă firmă: Borom Shipping Londra; nava Băicești a fost ipotecată în favoarea Christiana Bank Oslo, obţinându-se un credit de 4 milioane de dolari; se pare că banii au fost folosiţi astfel:
a. 3.250.000 $ virate companiei United Dutsch (care nu a existat niciodată);
b. 250.000 $ viraţi firmei de avocatură Sinclaire Roche & Temperley;
c. 500.000 $ în contul firmei Petroklav Inc. Bahamas, unde director era TRAIAN BĂSESCU;
– au mai fost urmăriţi penal Marin Lupu şi Helmut Bogdan, reprezentanţi CNM Petromin la Oslo;
– alt actor important în afacerea Flota, neurmărit încă penal, la fel de abil în jongleri, este Şerban Mihăilescu, „câinele acoperit” (ofiţer) al lui Tudor Postelnicu la paza cabinetului Constantin Dăscălescu care, în toată perioada „scufundării flotei”, avea demnităţi de reprezentare a FPS (deci a statului) şi la care PNA şi chiar presa nu fac referire; personaje ca Petre Roman, Teodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu sunt implicate direct în acest jaf asupra grelei moşteniri ceauşiste „ce plutea pe apă”, în prezent fixată în conturi personale.

Traian Băsescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s